Șase premii de la cinci elevi talentați ai Gabrielei Cristea

Profesoara și-a înscris copii la două festivaluri naționale și urmează alte două evenimente, la București

Sezonul de toamnă a început să dea primele roade și în ograda profesoarei de canto și instrument Gabriela Cristea. Buzoianca s-a bucurat alături de elevi și de părinții acestora pentru reușitele din această lună, bifate de cinci dintre elevii cursurilor sale, care și-au adăugat la CV două premii de locul II, două de locul I și premiile de excelență și special al juriului.

„Am început noul sezon cu brio, am bifat deja două concursuri și am urcat pe podium. Fetele au demonstrat că sunt cele mai ambițioase din grupă și au dorit înscrierea la Festivalul Național Music Factory, ce a avut loc pe data de 20 septembrie, la Buzău, competiție de la care am venit cu două premii de locul I și două de locul II. Elena Gheorghe și Alexia Stanciu au primit din partea juriului premiile pentru locurile III, iar Andrada Manea și Bianca Manea au urcat pe podium și au câștigat diplomele locului II. Iar cât privește roadele cursurilor pe instrument, elevul Dominic Marca mi-a făcut o surpriză frumoasă la competiția Propiano de la București, câștigând premiul de excelență și pe cel special al juriului pentru o piesă preclasică, primind foarte multe încurajări pentru talentul său în acest domeniu. Eu nu pot fi decât mulțumită și nerăbdătoare pentru noi provocări alături de elevii mei și de acum înainte“, a precizat fosta colaboratoare a teatrului de Operetă din București.

Cât privește planurile recente pe plan profesional ca artistă, Gabriela a mai menționat că vor urma două noi provocări pentru ea, pe 11 octombrie și pe 8 noiembrie, profesoara fiind invitată să susțină recitaluri. „Încerc să mă împart pe ambele profesii, și de artist și de profesor, și să țin ștachetă sus, în ambele părți. Am luni când am activități intense numai cu copii, dar și luni în care sunt chemată și invitată le fel de fel de evenimente, așa că mă duc cu drag peste tot. Mă bucur că am ales acest domeniu și că am parte de lucruri frumoase, din ambele părți“, a concluzionat Gabriela Cristea.