Sarcină de la Prefectură: într-o lună se vor verifica depozitele de îngrăşăminte chimice

            Şefii Direcţiei Agricole, Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, Agenţiei de Protecţie a Mediului şi Gărzii de Mediu Buzău au la dispoziţie o lună de zile să ducă la îndeplinire sarcina primită ieri de la Instituţia Prefectului. Subprefectul judeţului Buzău, Vasile Alecu, le-a cerut reprezentanţilor celor patru instituţii ca în perioada următoare să deruleze controale la depozitele de îngrăşăminte chimice.

          Şefii Direcţiei Agricole, Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, Agenţiei de Protecţie a Mediului şi Gărzii de Mediu Buzău au la dispoziţie o lună de zile să ducă la îndeplinire sarcina primită ieri de la Instituţia Prefectului. Subprefectul judeţului Buzău, Vasile Alecu, le-a cerut reprezentanţilor celor patru instituţii ca în perioada următoare să deruleze controale la depozitele de îngrăşăminte chimice.Aceştia trebuie să verifice dacă îngrăşămintele sunt depozitate corespunzător pentru a se evita producerea unor evenimente nedorite şi mai ales să fie atenţi ca substanţele să nu fie depozitate alături de carburanţi.

„Faceţi aceste verificări şi le prezentaţi în scris până pe data de 27 decembrie”,le-a transmis subprefectul Vasile Alecu directorilor celor patru instituţii prezenţi ieri la şedinţa Colegiului Prefectural.