Şapte bănci se bat în oferte pentru “Prima casă 4”

     * În cadrul primelor trei ediţii ale Programului “Prima casă”, 348 de buzoieni au împrumutat aproape 12 milioane de euro pentru a  achiziţiona sau construi locuinţe

BCR, BRD, CEC Bank, Alpha Bank, Millenium Bank, Piraeus  Bank  şi Banca Transilvania au început deja să finanţeze creditele în cadrul Programului “Prima casă 4”, punând la “bătaie” 1,6 miliarde de euro.

     * În cadrul primelor trei ediţii ale Programului “Prima casă”, 348 de buzoieni au împrumutat aproape 12 milioane de euro pentru a  achiziţiona sau construi locuinţe

BCR, BRD, CEC Bank, Alpha Bank, Millenium Bank, Piraeus  Bank  şi Banca Transilvania au început deja să finanţeze creditele în cadrul Programului “Prima casă 4”, punând la “bătaie” 1,6 miliarde de euro. Programul Prima Casă 4 a demarat pe 6 iunie, cu o lună întârziere faţă de termenul programat iniţial.

     Potrivit datelor furnizate de Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM,16 bănci îşi anunţaseră intenţia de a acorda credite pentru “Prima casă 4”, pentru care există un plafon maxim posibil de 1,5 miliarde de euro, ceea ce înseamnă garaţii din partea statului de aproximativ 800 de milioane de euro. Până la sfârşitul săptămânii trecute, şapte dintre ele au şi demarat acţiunea, disponibilizând în acest scop sume chiar mai mari decât plafonul maxim aprobat , dacă nu cumva se va recurge la o suplimentare, aşa cum s-a întâmplat şi în cazul programului anterior.

     Primul creditor intrat în cursă este Banca Comercială Română (BCR), care a pus la dispoziţia clienţilor şi cea mai mare sumă anunţată până în prezent de o bancă, respectiv, un miliard de euro. Din aceşti bani, în Regiunea Sud-Est au fost, deja, acordate peste 1.400 de credite, aşa cum a declarat, într-o conferinţă de presă de la sfârşitul săptămânii trecute, reprezentantul băncii pe această regiune, în care este cuprins şi judeţul Buzău.

     Banca Transilvania (BT) este ultima intrată în cursă, oficialii acesteia anunţând, vineri,  că au pus la dispoziţia clienţilor un plafon de 25 milioane de euro pentru creditele de acest tip. Cele şapte bănci vor finanţa, în cadrul acestui program,  achiziţionarea de locuinţe finalizate sau în construcţie, precum şi imobile care urmează să fie construite. Potrivit actelor normative aprobate de Guvern, se păstrează limitele de creditare, respectiv, 60.000 de euro pentru achiziţionarea unei locuinţe vechi, 70.000 de euro pentru una nouă şi 75.000 de euro pentru construcţia de la zero a unei locuinţe.

     În cadrul aceluiaşi program, Banca Română de Dezvoltare (BRD) a pus “la bătaie” 325 de milioane de euro, Alpha Bank a alocat 135 de milioane de euro, Millenium Bank are la dispoziţia clienţilor 50 de milioane de euro, iar CEC Bank şi Piraeus Bank, câte 27 de milioane de euro.

      „Toate dosarele primite pentru garanţii în cadrul <Prima casă> sunt procesate zilnic, ritmul mediu de primire a solicitărilor de garantare fiind în acest moment de circa 40 de dosare pe zi”, susţin reprezentanţii Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM. Pe lista băncilor care urmează să reintre în program se mai află  Millennium, Intesa Sanpaolo, Leumi, Banca Românească, UniCredit Ţiriac, Bancpost, Emporiki, RIB şi Raiffeisen Bank.

     De la demararea Programului „Prima casă”, în 2009, şi până la 21 martie 2011, pentru creditele acordate prin programele 1,2 şi 3, Fondul Naţional de Garantare a acordat  37.632 de garanţii, în valoare de 1,53 miliarde de euro. 348 de buzoieni au împrumutat aproape 12 milioane de euro pentru a  achiziţiona sau construi locuinţe, în cele trei etape ale programului.