Săptămâna „ȘCOALA ALTFEL – S~ ȘTII MAI MULTE, S~ FII MAI BUN!” a continuat în județul Buzău cu dezbateri și activități de educație
anti-infracțională. Polițiștii au fost „cărți vii” pentru elevii din Rm. Sărat, iar liceenilor le-a fost prezentatăși oferta educațională a Ministerului Afacerilor Interne. În a doua zi a săptămânii „Școala altfel: Săștii mai multe să fii mai bun!”, polițiști din cadrul structurilor de prevenire, rutier, ordine publicăși proximitate ale Inspectoratului de Poliție Județean Buzău au desfășurat 25 de întâlniri cu elevi și preșcolari din municipiile Buzău și Rm. Sărat, orașele Pătârlagele și Pogoanele și comunele Pănătău, Cătina, Măgura, Unguriu și Topliceni. Polițiștii au discutat cu elevii despre tipurile, cauzele și efectele actelor de violență, le-au prezentat prevederile legale privind infracțiunile săvârșite de către minori, regulile pe care trebuie să le respecte atunci când circulă pe drumurile publice, atât în calitate de pietoni, cât și de bicicliști sau mopediști. De asemenea, polițiștii i-au sfătuit pe elevi să adopte o serie de măsuri preventive, pentru a nu deveni victimele unor fapte antisociale.
La Colegiul Național „Alexandru Vlahuță” și Școala cu clasele I-VIII nr. 6 din Rm. Sărat, polițiștii au participat la activități tematice gen „Biblioteca vie” și au discutat cu elevii despre cariera în structurile poliției. Elevilor de liceu le-a fost prezentatăși oferta educațională a Ministerului Afacerilor Interne, ei aflând astfel despre modalitățile de înscriere și admitere la Academia de Poliție „Al. I. Cuza” București și la școlile de agenți de poliție din Cluj Napoca și Câmpina. În total, în cadrul activităților preventiv-educative desfășurate în cea de-a doua zi a „școlii altfel”, polițiștii au discutat cu aproximativ 2.000 de elevi și 160 de preșcolari din județul Buzău.