Cel mai probabil școlile din județul Buzău vor rămâne închise și mâine, miercuri, 11 ianuarie. Potrivit inspectoraului general al Inspectoratului Școlar Județean, Florina Stoian, decizia vine ca urmare a instituirii codului portocaliu de viscol începând cu ora 23.00.
„Dimineață înclinam să dispunem începerea cursurilor, cu excepția câtorva unități din mediul rural, care au cerut expres acest lucru. O decizie oficială se va lua în cadrul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, de la Prefectură, programat la ora 12.00. Cel mai probabil însă, mâine nu se va învăța”, a declarat pentru OPINIA Florina Stoian.