Doi vârstnici, salvaţi de pompierii buzoieni după ce s-au răsturnat cu maşina într-o râpă la Merei
Un modul SMURD şi o echipă de căutare-salvare de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău au intervenit ieri, la Nenciuleşti, comuna Merei, unde un autoturism s-a răsturnat într-o râpă.
În maşină se aflau două persoane, un bărbat de 80 de ani şi o femeie de 73 de ani. La un moment dat, şoferul a pierdut controlul autoturismului într-o curbă, a părăsit carosabilul şi s-a răsturnat într-o râpă cu o adâncime de aproximativ zece metri.
Imediat, la faţa locului au sosit echipajele de la ISU, formate din nouă subofiţeri şi un ofiţer. Aceştia au reuşit să-i scoată din autoturismul răsturnat pe cei doi vârstnici care au văzut moartea cu ochii.
Aceştia au fost preluaţi, ambii în stare de conştienţă, de un echipaj medical şi transportaţi cu Ambulanţa la Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău, pentru îngrijiri medicale.
Operaţiunea de salvare de ieri de la Nenciuleşti, care a implicat zece pompieri buzoieni, a durat 80 de minute, cele două persoane implicate în accident fiind transportate la timp la spital.