Petrecerea latino va avea loc pe 25 februarie, ca să celebreze în continuare dragostea de după Dragobete prin dans. Trupa „Sombrilla y su timba” va fi în centrul atenției
Gustul buzoienilor pentru stilul de dans salsa a fost inițiat încă din luna noiembre, când la inițiativa lui Dănuț Vulpe, instructor de dansuri latino au venit colegii săi de breaslă din București, Târgoviște, Ploiești, Galați, Brăila și Focșani pentru o demostrație de zile mari. „Vrem să repetăm petrecerea pe care am avut-o aproape de sârșitul anului, care a prins foarte bine la public și ne-am distrat până dimineață, am avut cursuri pe loc și pentru cei ce doreau să se inițieze și să învețe pașii de bază și ne-am gândit că și anul acesta ar fi un bun prilej, mai ales în săptămâna în care se serbează dragostea, să ne demonstrăm iubirea prin dans”, explică Dănuț Vulpe. Evenimentul nu se va concentra numai pe lecții și demonstrații de dans, ci va avea în centrul atenției și trupa de cubanezi Sombrilla y su Timba, care nu va lăsa pe nimeni să bată ritmul lângă masă. „Ritmul de salsa nu te lasă să stai la masă și să dai din palme, te incită, te determină să îți iei o fată și să o dansezi cât poți tu de aproape, să o strângi la piept și să asculți versurile ce vorbesc numai de dragoste”, te îndeamnă primul manager al unei școli de salsa din Buzău. Regula principală pentru evenimentul de pe 25 februarie va fi ca toți cei prezenți la petrecere să poarte cât mai mult roșu, pentru a aduce un omagiu dragostei.
Urmează un Carnaval cu dansuri pe platforme și tiruri
În afară de „Dragobete Salsa Party”, Dănuț împreună cu colegii săi din țară, toți instructori și cu elevii săi de la Școala de Dans Salsa Place, au pus la cale la începutul verii, mai precis pe 22 iunie un Carnaval în toată regula, cu fete frumoase, tiruri, platforme, dans și costumații speciale.”Am pus la cale cu partenerii mei să închiriem tiruri, platforme, să vorbim cu toți elevii noștri să ne costumăm corespunzător, ca atunci când vom defila toți ochii să fie ațintiți asupra noastră. Cam cum a făcut Mazăre la Mamaia, vrem să fie atracția lunii acest Carnaval de pe 22 iunie și sper ca vremea să fie de partea noastră, că acum nu prea mai ești sigur că vara-i vară și iarna-i iarnă”, încheie Dănuț Vulpe.