„Să fii român!“ / Dan Puric, conferință și lansare de carte la Sala Consiliului Județean

   Dan Puric revine la Buzău cu o nouă conferință pe baza celui mai recent volum al său „Să fii român!“, carte care ur­mează să fie lansată în cadrul evenimentului. Conferința va avea loc pe 4 martie, de la ora 19,00, la sala Consiliului Județean.

   Originar din orașul buzoian Nehoiu, loc în care a copilărit și unde se întoarce încă cu drag, Dan Puric amintește în noua sa carte despre perioada petrecută în localitatea din Munții Buzăului, perioadă care i-a marcat definitiv viața.

   „Eram mic, să tot fi avut vreo șase anișori când mă­măica, mama mamei, m-a luat de la țară, din mica comună de pe atunci din munții Buzăului, Nehoiu, ca să mă ducă la București să-nvăț carte. N-aveam de unde să știu, crescut acolo în oaza de fericire a copilăriei mele, înconjurat de munții aceia, plini de taine nespo­ve­dite ce respirau deopotrivă sălbăticie și libertate, că mă născusem într-un popor care, de-a lungul existenței sale, crease probleme așa de «gra­ve» omenirii, împiedicând-o de la un destin luminos! Tot ce știam atunci era că familia mea, adică mama și tata, hotărâseră că spre binele meu, era necesar să fiu luat în grija de mămăica, care locuia la București și-acolo să-ncep școala, pentru a putea învăța mai bine“, povestește Dan Puric în volumul „Să fii român!“.

   Buzoianul supranumit „ma­rele mut“ este omul care a fascinat cu spectacolele sale de pantomimă inclusiv marile case regale ale lumii. Perso­nalitate marcantă a culturii românești contemporane, buzoianul s-a impus nu doar ca actor și regizor de excepție, ci și ca om al cetății, ca român, ca intelectual. Dan Puric este inventatorul unui limbaj unic de comunicare teatrală, creat prin alăturarea unor forme spectaculare diferite: pantomimă clasică și comportamentală, dans popular românesc, rusesc, step, tango, flamenco, balet, dans contemporan, arte mar­țiale, pe care le folosește ca vehicul de trasmitere a unor idei, trăiri, sentimente, dând spectacolului o formă originală, o viziune regizorală nouă, care se adresesază unei categorii largi de public.

   Prețul unui bilet la evenimentul susținut de Dan Puric la Buzău este de 80 lei. Pentru bilete intrați pe startickets.ro.