S-a stabilit programul Ligii 3/Vezi ce program are nou promovata Olimpia Râmnicu Sărat

  Ieri dimineață, începând cu ora 11.00, Sala ,,Nicolae Dobrin” de la Casa Fotbalului a fost gazda tragerii la sorți a pozițiilor din tabelele Berger ce au stat la baza alcătuirii calendarului competițional al noii ediții de campionat a Ligii 3,

  2015-2016. Nou-promovata  Olimpia Râmnicu Sărat face parte din Seria I a Ligii a treia.

   Cele 74 de echipe înscrise au fost împărțite în cinci serii de câte 14 sau 15 formații, componența acestora fiind validată prin decizia Comitetului Executiv al FRF din 27 iulie 2015 și modificată prin decizia Comitetului de Urgență al FRF din 12 august.

   Noua ediție de campionat a eșalonului al treilea va debuta pe 28-29 august, într-un format de cinci serii, cu un total de 74 de echipe înscrise.

   AFC Arieșul 1907 Turda a fost păstrată în campionat, chiar dacă a fost exclusă, miercurea trecută, de Comisia de Disciplină și Etică a Federației Române de Fotbal din toate competițiile. Gruparea clujeană are și calea atacului, așa că FRF nu a putut, legal, să o scoată din Seria a V-a. Astfel, în loc să avem o serie de 14 echipe și nu una formată din 15 pe un Berger de 16, noul sezon al Ligii 3 va porni cu echipele din Seria a V-a nevoite să stea câte două pe etapă, fiindcă Arieșul are șanse infime să conteste, iar dacă o va face să câștige la apel și să fie reprimită în campionat.

   SERIA I (14 echipe): CS Știința Miroslava, ACS Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, CS Aerostar Bacău, SCM Petrotub Roman, FC Cetatea Târgu Neamț, ACS Bucovina Rădăuți, AFC Metalosport Galați,  CSM Pașcani, CS Sporting Liești, CS FC Zagon, CS Panciu*, CS Atletico Vaslui*, ACS Inter Dorohoi* și ACS Olimpia Râmnicu Sărat*.

Vezi aici programul complet