S-a rezolvat problema şcolilor fără căldură

*Cele cinci instituţii cu restanţe la furnizorul de gaze sunt acum cu facturile la zi

*Cele cinci instituţii cu restanţe la furnizorul de gaze sunt acum cu facturile la zi

Problema instituţiilor de învăţământ rămase fără căldură s-a rezolvat, însă abia după ce elevii de la Şcoala nr. 10 şi Grădiniţa din Cartierul Mihai Viteazul au avut ieri ceva emoţii. Pentru că nu au fost achitate facturile la furnizorul de gaze, cei mici au rămas ieri fără căldură, fiind trimişi acasă de către cadrele didactice.

            „Plata s-a făcut până la urmă din partea Primăriei, dar încă   s-a reluat distribuirea de gaze. Cel mai probabil mâine (n.r. astăzi) se va rezolva. În acest sens vom apela şi la sprijinul prefectului să urgenteze lucrurile”, a declarat şefa Inspectoratului Şcolar Buzău, Florina Stoian.

O problemă sărită de pe lista de priorităţi

            La sfârşitul săptămânii trecute reprezentanta IŞJ făcea apel la Primărie să achite restanţele către furnizorul de gaze pentru cinci unităţi şcolare: Şcoala Generală numărul 10 şi grădiniţa aferentă, Grupul Şcolar „Dimitrie Filipescu”,  grădiniţa din incinta liceului şi Grupul Şcolar „Grigore C. Moisil”. Potrivit Florinei Stoian, cel mai probabil s-a ajuns la o asemenea situaţie pentru că reprezentanţii municipalităţii au scăpat din lista de priorităţi această problemă. Situaţia avea să se rezolve însă chiar pe parcursul weekendului în cazul tuturor instituţiilor de învăţământ, cu excepţia Şcolii din Cartierul Mihai Viteazul, unde plata s-a făcut ieri.