Consiliul Judeţean Buzău şi-a dublat oferta pentru închirierea unui spaţiu pentru mutarea fondului de carte al Bibliotecii Judeţene „V. Voiculescu“. Tariful maxim ofertat pe metru pătrat suprafaţă închiriată va fi de cel mult 4 euro/mp conform ultimului anunţ postat pe site-ul instuţiei, ceea ce înseamnă un plus de 2 euro faţă de oferta iniţială anunţată inclusiv de preşedintele Consiliului Judeţean Buzău, Petre Emanoil Neagu, după ce prima negociere cu reprezentanţii Integral SA a picat din cauza preţului prea mare cerut de aceştia, respectiv 8 euro plus TVA/mp.
Săptămâna trecută, şi cea de-a doua ofertă a societăţii mai sus menţionate a picat, deşi tariful ofertat a fost de 8 euro cu TVA inclus/mp.
Marţi, CJ Buzău a lansat cea de-a treia procedură privind închirierea unui spaţiu pentru Biblioteca Judeţeană. Se caută o suprafaţa utilă cuprinsă între 1.000 – 1.200 mp (cu racordarea la toate utilităţile necesare, cu acces internet bandă garantată min. 300 MBs – noutatea din al treilea anunţ), compartimentarea/recompartimentarea spaţiului închiriat să fie realizată de către proprietar pentru asigurarea funcţionalităţii bibliotecii), locaţia amplasamentului: municipiul Buzău, zonă accesibilă pentru beneficiarii activităţii de bibliotecă, spaţiul propus trebuie să deţină autorizaţie de securitate la incendiu şi protecţie civilă, perioada propusă pentru închiriere să fie de maxim 10 ani, iar suprafaţa construită a spaţiului de închiriat să suporte o greutate a fondului de carte de aproximativ 680 t. Ofertele se pot depună până pe 4 iunie.
Oferta depusă de INTEGRAL a fost singura primită de CJ săptămâna trecută. Nici prima şi nici a doua ofertă nu au fost negociate de reprezentantul INTEGRAL SA, Victor Vasilescu.
După ce va fi găsit un spaţiu adecvat mutării fondului de carte, sediul actual al Bibliotecii Judeţene „Vasile Voiculescu“ din Buzău va fi consolidat, restaurat şi apoi dotat, în urma unei investiţii cu fonduri europene în valoare de 4 milioane de euro. Este şi motivul pentru care, în cel mai scurt timp, biblioteca va trebui mutată temporar într-o altă locaţie.
La prima procedură de selecţie au fost depuse mai multe oferte, însă numai una a îndeplinit criteriile impuse de Consiliul Judeţean. Tariful de închiriere a cerut de INTEGRAL a fost însă prea mare, motiv pentru care oferta a fost respinsă. Firma a cerut o chirie de 8 euro metrul pătrat, fără TVA, adică în jur de 10 euro lunar, faţă de 2 euro/mp cât erau dispuşi oficialii CJ să ofere. Nici oferta de vânzare nu a fost agreată de administraţia judeţului. „Povestea cu cumpăratul şi închiriatul de la Integral a căzut. Integralul a făcut o ofertă de 8 euro plus TVA, eu nu am fost de acord. În calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean am făcut un calcul economic şi nu mi se pare o oportunitate. Ar fi circa 10.000 de euro pe lună, peste 100.000 de euro într-un an, ori 10 înseamnă un milion de euro, plus utilităţile şi investiţiile care trebuie făcute, este vorba despre rafturi speciale ş.a.m.d. Mi s-au părut cheltuielile prea mari. Nu poţi să iei un leu de la Uniunea Europeană şi să cheltui zece (…) Nu voi semna niciodată cât voi fi preşedinte al Consiliului Judeţean o chirie atât de mare, să dăm milioane de euro în zece ani“, preciza atunci preşedintele CJ Buzău, Petre Emanoil Neagu.
Sediul Bibliotecii Judeţene Buzău a fost construit în 1914 după un proiect al arhitectului Grigore Cerchez şi găzduieşte această instituţie din anul 1984.
Anterior aici au fost sediul Miliţiei şi al Sfatului Popular. Clădirea Bibliotecii Judeţene ,,Vasile Voiculescu” Buzău nu a mai beneficiat de reparaţii capitale de mulţi ani, ci doar de mici renovări.