Luni, 20 august, a avut loc deschiderea oficială a Universităţii de Vară de la Rm. Sărat, la Muzeul de Istorie din localitate. În cadrul evenimentului, preşedintele executiv al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), Ra – du Preda, a susţinut o prelegere cu tema „Râmnicu Sărat în memoria totalitarismului comunist”.
Acesta a vorbit despre memorializarea trecutului recent şi despre modul în care spaţiul urban a fost influenţat de politicile demografice şi de sistematizare duse de regimul comunist. Ulterior, cei douăzeci de studenţi, masteranzi şi doctoranzi ai Universităţii de Vară au participat la un tur pietonal al oraşului, susţinut de Răzvan Theo-Chirac, cu scopul de a descoperi modul în care oraşul Râmnicu Sărat s-a transformat de-a lungul timpului.
Universitatea de Vară Râmnicu Sărat — Închisoarea tăcerii, aflată la cea de a X-a ediţie, este un eveniment adresat studenţilor care doresc să studieze regimul comunist, propunându-şi să analizeze modalităţile de rememorare sub raport istoric şi biografic a perioadei 1945- 1989, invitându-şi participanţii să reflecteze asupra diverselor aspecte ideologice, sociale şi politice. Întrucât efectele comunismului sunt încă resimţite la nivelul societăţii româneşti, o mai bună cunoaştere a trecutului recent poate ajuta la aprofundarea înţelegerii realităţilor prezente. Studenţii au oportunitatea de a participa la dezbateri şi de a asista la prelegeri susţinute de reprezentanţi ai IICCMER, experţi străini, istorici şi cercetători în domeniul comunismului şi post-comunismului românesc şi est-european.
La Râmnicu Sărat se află una dintre cele mai temute foste închisori comuniste, motiv pentru care IICCMER a iniţiat înfiinţarea unui muzeu al comunismului.
„Suntem într-un stadiu mult mai avansat cu proiectul de reabilitare a clădirii fostei puşcării şi de construire a unui centru de documentare despre istoria comunismului, în faza în care am făcut toate proiectele şi de natură tehnică şi arhitectonică“, a declarat preşedintele executiv al IICCMER.