Rugby, Divizia Naţională, Stejarul Buzău: Transfer bombă: Dinamovistul Niţu va ajunge în Parcul Tineretului

Vasile Niţă, preşedintele echipei locale de rugby, a anunţat transferul  jucătorului Octavian Niţu, de la DINAMO Bucureşti la STEJARUL Buzău.

Vasile Niţă, preşedintele echipei locale de rugby, a anunţat transferul  jucătorului Octavian Niţu, de la DINAMO Bucureşti la STEJARUL Buzău. Niţu evoluează fundaş (uvertură), şi se va alătura echipei buzoiene peste o săptămână, când va avea loc reunirea lotului. “Deocamdată, ne calculăm paşii în ceea ce priveşte mutările pe care urmează să le efectuăm în această iarnă. Este foarte important pentru noi să avem grijă pe cine aducem şi cui îi dăm drumul. Niţu este unul dintre jucătorii experimentaţi ai echipei DINAMO, iar faptul că am reuşit să îl convingem să semneze cu formaţia noastră este nemaipomenit”, a precizat oficialul buzoian. Niţă a menţionat că primul antrenament al formaţiei buzoiene va avea loc pe 15 sau 16 ianuarie, o decizie finală în acest sens urmând a fi luată de tehnicianul Eduard Suciu. De la reunirea echipei va lipsi Pompiliu Petcu, transferat la o echipă în campionatul Franţei. “Petcu a ales să evolueze pentru o grupare din Hexagon, iar noi nu ne puteam împotrivi dorinţei jucătorului, mai ales că în paralel cu practicarea sportului cu mingea ovală, acesta şi-a găsit şi un loc de muncă. Îi dorim tot binele din lume şi îi mulţumim pentru ceea ce a făcut pentru noi”, a declarat Niţă despre cel supranumit “Picior de Aur”. Oficialul buzoian a spus că rugbiştii buzoieni vor urma tradiţia, efectuând un stagiu de pregătire, de o săptămână, în staţiunea buzoiană Monteoru. În sezonul competiţional 2011, “performanţa a fost la ea acasă” pentru STEJARUL Buzău. Elevii lui Eduard Suciu au reuşit să se claseze pe locul patru, cu 29 de puncte în competiţia internă şi au încheiat pe locul trei ultimul turneu al anului, de rugby în şapte. Totodată, în 2011, gruparea buzoiană a dat cinci jucători loturilor naţionale de tineret.