* Lipsa de fair-play a adversarilor şi erorile de arbitraj l-au scos din minţi pe antrenorul “şoimilor” care fusese eliminat
Ceea ce trebuia să fie o simplă competiţie fotbalistică destinată juniorilor şi organizată în memoria foştilor jucători ai echipei naţionale Gheorghe Ene, respectiv Gheorghe Ola, a degenerat într-o îmbulzeală generală între antrenori şi părinţii celor micuţi.
* Lipsa de fair-play a adversarilor şi erorile de arbitraj l-au scos din minţi pe antrenorul “şoimilor” care fusese eliminat
Ceea ce trebuia să fie o simplă competiţie fotbalistică destinată juniorilor şi organizată în memoria foştilor jucători ai echipei naţionale Gheorghe Ene, respectiv Gheorghe Ola, a degenerat într-o îmbulzeală generală între antrenori şi părinţii celor micuţi.Totul s-a întâmplat ieri, în cadrul ultimului act la categoria de vârstă rezervată copiilor născuţi în anul 2003. Cele două combatante care s-au întâlnit în finala mare a Memorialului “Gheorghe Ola”, Şoimii 2 Buzău şi CSM Râmnicu Sărat au oferit un spectacol plăcut şi surprinzător pentru cei 200 de spectatori aflaţi în tribunele Sălii Sporturilor “Romeo Iamandi”, având în vedere faptul că se întâlneau echipe formate din jucători de nouă ani. Show au făcut şi antrenorii celor două grupări de “pitici”, Romică Stan (n.r. şoimii 2 Buzău), respectiv Mugurel Măndoiu (n.r. CSM Râmnicu Sărat). Nervoşi, agitaţi şi tot timpul gesticulând la deciziile arbitrilor sau la erorile propriilor jucători, cei doi tehnicieni au creat o tensiune nejustificată în rândul celor prezenţi în sală şi pe teren, mai ales că se duelau două categorii de vârstă foarte fragede.
Gesturi necugetate în tabăra “şoimilor”
Punctul culminant a fost atins la mijlocul reprizei secunde. După ce a fost trimis în tribună pentru intrări repetate în suprafaţa de joc, Romică Stan a intrat în teren şi l-a îmbrâncit pe Claudiu Pietroiu, unul din “fluieraşii” partidei. Totodată, fostul decar al Gloriei Buzău i-a bătut obrazul tehnicianului râmnicean pentru lipsa de fair-play. “Nu este normal ceea ce se întâmplă la o asemenea competiţie de copii. Arbitrajul te pune pe jar, iar conflictele şi tensiunea de joc sunt date de maniera în care este arbitrată partida. Şi eu sunt mai temperamental de fel, dar să greşeşti mereu în defavoarea echipei noastre şi să nu te gândeşti la repercusiuni nu poţi. Îmi recunosc greşeala, nu trebuia să intru în teren, e doar vina faptului că îmi doresc mereu să câştig, ceea ce mi se pare normal. Lui Mugurel (n.r. Mugurel Măndoiu, antrenor CSM Rm. Sărat) i-am bătut obrazul pentru lipsa de fair-play. El trebuia să ne dea mingea înapoi la acea fază după o lovitură indirectă. În loc să ne înapoieze balonul, cum era normal, el a continuat jocul şi am primit imediat gol. Cu o zi înainte s-a petrecut exact aceeaşi fază, dar eu am intrat în teren şi le-am spus jucătorilor mei să îi înapoieze mingea. El nu a făcut treaba asta. Nu poţi să ai acest tupeu la jocurile acestea, ale celor mici”, a precizat Stan. Contactat telefonic, Mugurel Măndoiu, tehnicianul râmnicenilor, nu a dorit să comenteze incidentul cu Romică Stan, preferând să precizeze următoarele: “Important este că noi am câştigat (n.r. CSM Râmnicu Sărat s-a impus cu 2 la 0). Acum o mie de vorbe un ban nu fac. Aşa sunt oamenii, fiecare cu caracaterul şi educaţia lui. Mă bucur pentru cei mici că am reuşit să trecem la faza următoare”. Spiritele au fost la un pas de a se încinge, după ce odată cu Stan în teren au intrat şi câţiva dintre părinţii celor prezenţi la meci.
Sub ochii lui Tulpan
În cadrul ultimului act al Memorialului Gheorghe Ola, Sala Sporturilor din Buzău a avut parte de prezenţa câtorva nume cu greutate din sportul buzoian şi nu numai. Astfel, la jocul câştigat de râmniceni cu 2 la 0 au asistat în tribunele stabilimentului buzoian Dan Tulpan – preşedintele Gloriei Buzău, Marian Roşu şi Viorel Bodan – antrenorul principal şi secund al formaţiei din Crâng, Valerian Ţulcea – preşedintele DJST Buzău şi Sorin Cârjan – viceprimarul municipiului Râmnicu Sărat. Toţi cei prezenţi s-au declarat dezamăgiţi de atitudinea antrenorului buzoian.