Romeo Ilie: „90% vom juca în prima ligă“

   „90 la sută vom juca în prima ligă!“, a anunţat antrenorul echipei buzoiene de handbal Romeo Ilie. Acesta le-a mulţumit tuturor jucătoarelor pentru prestaţia din ultimul sezon, dar în special Ancăi Lipan, cea mai bună jucătoare a turneului de la Piteşti. Dacă promovarea se va realiza 100%, fetele vor primi şi un cadou financiar.

   La 90% estimează Romeo Ilie şansele echipei de handbal fete din Buzău de a evolua în Prima Ligă. După reuşita de pe teren, buzoienii aşteaptă veşti de la Baia Mare.

   „Nu ştim încă ce se întâmplă la Baia Mare, unde primarul este încă arestat, iar jucătoarele au cam început să plece. Dacă ele pleacă, înseamnă că ştiu mai bine ce se întâmplă, respectiv care sun şansele de a se forma un nou club. Totodată, se pare că şi dacă ar forma un nou club, ar trebui să intre din Liga a doua”, a declarat antrenorul Romeo Ilie.

„Nimeni nu mai credea că Lipan poate înscrie atât”

    Reuşita de la turneul de baraj de la Piteşti a echipei buzoiene se datorează, într-o proporţie considerabilă, veteranei Anca Lipan. La 34 de ani, aceasta a fost cea mai bună jucătoare.

   „Anca Lipan a fost de departe MVP-ul competiţiei, cu 15 goluri în primul meci, 16 goluri în al doilea şi 19 în meciul trei. Nimeni nu mai credea că după atâta absenţă din Prima Ligă, ea va reuşi să marcheze atâtea goluri, inclusiv cu o echipă de ligă cum este Cisnădie”, a mai spus Romeo Ilie.

Antrenorul buzoian vorbeş­te şi despre posibilitatea unor premii în bani dacă promovarea se va realiza.

   „Avem promisiuni de la sponsori că fetele vor avea o primă substanţială în caz că se realizează promovarea 100%. Se pare că ar putea primi o sumă consistentă”, a precizat Romeo Ilie.

   HM Buzău este pe cale de a reveni în Prima Ligă după cinci ani de absenţă. În condiţiile în care Gloria se află cu un picior în groapă, echipa de handbal fete va deveni cea mai importantă entitate sportivă din judeţ.