O acțiune mult mai discretă, dar de departe mai eficientă decât protestele de stradă de la Buzău, a fost organizată, joi și vineri seară, în zona steagurilor din Piața Dacia. Buzoienii au venit în aici pentru a dona diverse sume de bani în sprijinul victimelor din Club Colectiv. În seara zilei de joi, s-au strâns aproape 2.800 de lei, bani care vor fi trimiși în București, ca sprijin pentru cumpărarea de medicamente și tratamente necesare pacienților cu arsuri. Și vineri s-au strâns bani, dar mult mai puțini decât în ziua precedentă.
Inițiatorii acțiunii de strângere de fonduri pentru victimele de la Colectiv au fost oameni cu suflet din rândul comunității de rockeri din Buzău și Crucea Roșie. De altfel, printre primii care au venit să doneze au fost rockerii buzoieni, unii dintre ei având prieteni sau cunoscuți printre victimele din Colectiv. Unii și-au donat biletele la concerte, alții au dat bani. Un buzoian a scos 300 de lei din buzunar pentru victimele tragediei din Colectiv, iar un altul a donat o butelie nouă de oxigen, pentru uz medical, echipată cu toate accesoriile necesare, butelie care va ajunge, prin intermediul Crucii Roșii, la unul din spitalele din Capitală.
De menționat că există și posibilitatea de a face donații direct în cont pentru victimele de la COLECTIV, fiind disponibil contul RO53BTRLRONCRT0207019401 – Banca Transilvania, Filiala Buzău, deschis de Crucea Roșie Buzău.
De asemenea, astfel de puncte de colectare de donații au fost înființate și în Galleria Mall.