Rochiile lungi şi blăniţele asortate

De cele mai multe ori când te gândeşti la ţinutele din sezonul rece, te gândeşti, în primul rând, la pluovere groase şi mai puţin la rochii şi fuste.

De cele mai multe ori când te gândeşti la ţinutele din sezonul rece, te gândeşti, în primul rând, la pluovere groase şi mai puţin la rochii şi fuste. Iată însă că în toamna 2011 o mulţime de designeri au propus exact această variantă, de rochii pentru evenimentele speciale, asortate cu blăniţe multicolore sau simple, eco sau naturale. 

                       Uni, cu un şliţ foarte seducător

            Dacă imprimeurile nu sunt tocmai genul tău, alege o rochie uni, cu un şliţ seducător. Accesoriile sunt cele care oferă un plus de eleganţă întregii ţinute. Mănuşile lungi din piele sau blăniţe seducătoare sunt unele dintre cele mai interesante accesorii promovate în acest sezon de marile case de modă. Asortează blana într-o nuanţă neutră şi poart-o cu o pereche de încălţăminte cu toc. Dacă preferi blana sintetică, ai grijă să alegi un model de calitate, pentru ca jacheta să nu pară vulgară sau kitsch. 

            Uni, în nuanţe aprinse

            Culorile aprinse îşi păstrează locul în tendinţe şi în timpul sezonului rece. Cea mai frumoasă parte este că poţi opta pentru orice culoare, atât timp cât este uni, iar această regulă îţi deschide posibilitatea de a asorta o astfel de rochie în cele mai diverse moduri, alături de piese şi accesorii în nuanţe neutre: nude, negru, maro.