„Roboțelul de Aur“ de la Buzău, subiectul unui film documentar

   Povestea de viață a celei mai cunoscute pugiliste din Buzău, râmniceanca Stela Duță, va fi adusă în fața telespectatorilor. Doi tineri cu inițiativă au realizat un documentar despre sportiva din Buzău, denumit „Roboțelul de Aur“, precum cartea pe care Constantin Voicilaș, tatăl adoptiv și antrenor al pugilistei născută la Râmnicu Sărat, a lansat-o în urmă cu ceva timp.

   Documentarul prezintă întreaga poveste a Steluței Duță, supranumită „Roboțelul de Aur“, de trei ori vicecampioană mondială la box. Telespectatorii vor avea ocazia să cunoască aspecte mai puțin știute din viața sportivei care a devenit unul din cele mai importante nume din sportul românesc.

   Deși practică un sport masculin, Steluța nu impresonează prin mărimea fizică. Fetița, tunsă băiețește, care în clasa a VII-a și-a tras pentru prima dată mănușile de box în mâini, a ajuns să aibă un destin măreț. Povestea din spatele campioanei este una dramatică. Aruncată de părinții în ghearele sorții încă de pe vremea când abia învăța să meargă, Steluța s-a dovedit învingătoare în cea mai importantă luptă, cea cu viața.

   Documentarul „Roboțelul de Aur“, inspirat de cartea cu același nume scrisă de maestrul Constantin Voicilaș, va putea fi urmărit în premieră miercuri, 30 septembrie, de la ora 19,30, când are loc gala de deschidere Docuart Fest 2015, care inaugurează cea de-a 4-a ediție a festivalului. De-a lungul timpului, despre râmniceancă au fost realizate o serie de reportaje de către jurnaliști consacrați de la televiziunile centrale importante. Evenimentul de lansare va avea loc la Cinemateca Eforie. În cadrul galei va fi prezentat în premieră documentarul, regizat de Mihai Dragolea și Radu Mocanu. Accesul la festivitate se rea­lizează pe bază de invitație, care poate fi obținută gratuit, în urma completării unui formular online, disponibil pe site-ul docuart.ro.