Primăria a stabilit amenzi de până la 1.000 de lei pentru fiecare zi de ocupare a domeniului public
Primăria a găsit ac de cojocul samsarilor de maşini care folosesc domeniul public drept piaţă auto.
Până la 1.000 de lei pe zi vor fi amenzile aplicate de poliţiştii locali, tocmai pentru a disciplina şoferii care uită cu lunile să-şi mişte autovehicolul expus spre vânzare pe trotuar în zonele cele mai aglomerate din municipiu. Măsura de introducere a unor sancţiuni usturătoare la buzunar aplicate samsarilor de maşini a fost luată ca urmare a numeroaselor nemulţumiri venite din spaţiul public, dar şi ca o sursă alternativă de venit la buget local. În prezent, şoferii pot să îşi parcheze autoturismele la adăpostul legislaţiei rutiere care le permite, dacă oferă un spaţiu de un metru trecătorilor. Pentru că cei sancţionaţi se prevalau în instanţă de această prevedere, municipalitatea a decis să treacă la sancţiuni mai drastice şi a mărit cuantumul amenzilor. Consiliul Local a aprobat joi modificarea hotărârii mai vechi care stabilea sancţiunile în cazul contravenţiilor la normele privind administrarea şi gospodărirea domeniului public şi privat al municipiului Buzău. Astfel că, staţionarea (expunerea) autoturismelor pe domeniul public al municipiului în scopul înstrăinării către alte persoane fizice sau juridice se va sancţiona de-acum înainte cu amendă de la 250 până la 1.000 lei/zi. Potrivit primarului Constantin Boşcodeală, amenda de 250 lei va fi aplicată în prima zi, urmând ca începând cu a doua zi, în cazul în care maşina nu va fi ridicată, să se aplice sancţiunea maximă de 1.000 de lei pentru fiecare zi de staţionare a autovehiculului pe domeniul public. De asemenea, parcarea (staţionarea) pe domeniul public sau privat al municipiului a vehiculelor de transport marfă şi persoane, cu excepţia autoturismelor, în alte locuri decât acolo unde este sediul agenţilor economici sau în parcările publice cu plată, semnalizate în mod corespunzător, se va sancţiona cu amendă de la 125 la 750 lei pe zi de staţionare ilegală.
Lovitură dată angajaţilor băncilor din centru
Aceeaşi sancţiune riscă şi şoferii care ocupă locurile din parcările publice cu plată fără să plătescă anticipat taxa de parcare sau refuză să plătească taxa pentru depăşirea termenului de parcare iniţial, ocuparea locurilor rezervate persoanelor cu handicap semnalizate ca atare, precum şi parcarea autovehiculelor în alt mod decât cel stabilit de marcaje şi indicatoare. Astfel, spune primarul municipiului, vor fi eliberate parcările din zona centrală a oraşului, unde cei care veneau la serviciu parchează maşinile în parcările publice cu plată, plătesc o oră şi stau toată ziua. „În felul acesta, eu cred că şi instituţiile din zona centrală, şi mă refer la bănci, vor trebui să se oblige să realizeze investiţii pentru amenjarea parcărilor pentru salariaţi şi clienţi. Acestea erau, în general, punctele conflictuale de parcare în zona centrală a oraşului, dar şi în cartiere şi am încercat să realizăm prin această hotărâre de consiliu toate aceste lucruri”, a explicat joi Boşcodeală.
Potrivit edilului, în prima lună, se va acţiona, probabil, pentru aducerea la cunoştinţă a noilor prevederi stabilite de municipalitate şi nu vor fi date amenzi, însă din luna mai, poliţiştii locali vor fi foarte drastici cu aceia care vor încăleca domeniul public. Hotărârea are caracter normativ şi va fi adusă la cunoştinţă publică prin postare pe site-ul Primăriei municipiului Buzău, după primirea avizului de la Serviciul Poliţiei Rutiere din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Buzău.
Reprezentanţii administraţiei locale ar mai avea în atenţie şi autorizarea unei firme de ridicat autovehicule de pe domeniul public, însă deocamdată nu s-a făcut vreo referire la acest aspect în proiectul adoptat joi.