* Senatorul Ion Vasile, viceprimarul Marcel Ciolacu, directorul URBIS Petre Burada şi alţi 700 de posesori de certificate şi-ar putea pierde privilegiile, dacă ameninţările premierului Boc se aplică
* Senatorul Ion Vasile, viceprimarul Marcel Ciolacu, directorul URBIS Petre Burada şi alţi 700 de posesori de certificate şi-ar putea pierde privilegiile, dacă ameninţările premierului Boc se aplică
Declaraţia premierului Emil Boc, potrivit căreia drepturile materiale ale revoluţionarilor trebuie repartizate în funcţie de resursele bugetare disponibile şi acordate cu prioritate urmaşilor eroilor şi răniţilor Revoluţiei din 1989, a generat numeroase critici şi controverse printre beneficiarii avantajelor statutului de revoluţionar, dar a dezgropat şi vechea secure a războiului “certificatelor false”.
Revoluţionarii buzoieni nu cred că trebuie anulate drepturile acordate eroilor, răniţilor şi urmaşilor Revoluţiei, dar cred că trebuie revizuite încă o dată dosarele, eliminându-se impostorii.
În prezent, 2.069 de persoane au calitatea de urmaşi eroi martir, 2.395 au certificate de luptători răniţi sau luptători răniţi şi reţinuţi, 16.012 figurează ca luptători remarcaţi prin fapte deosebite, dar numai 588 au în buzunar o hârtie care atestă că au fost reţinuţi în cele zile, iar 189 sunt revoluţionari participanţi.
La Buzău s-au format două asociaţii de revoluţionari: Asociaţia 22 decembrie, care are vreo 60 de membri, preşedinte Maxim Marcel, şi mai târziu, Asociaţia Metrou Bucureşti, cu vreo 600 – 700 de membri, preşedinte Gheorghe Ioniţă.
Multiplicarea privilegiaţilor
În 20 de ani de la Revoluţie, eroii reali s-au multiplicat progresiv, ajungând de la vreo 3.000, la peste 20.000. “Apogeul s-a atins în perioada în care Bebe Ivanovici a fost şeful revoluţionarilor, când se ajunsese la vreo 32.000 de certificate. S-a făcut ceva curăţenie pe vremea lui Emil Cuteanu, dar a fost dat afară, iar în ultimii ani, George Costin a dat certificate pe bandă rulantă. Se pare, mulţi au <cotizat> pentru asta, cu sume cuprinse între 100 şi 500 de euro, chiar şi unii dintre cei care aveau dreptul”, susţine Lionel Zosmer, unul dintre revoluţionarii buzoieni aflaţi în miezul evenimentelor din decembrie 1989.
Dacă s-ar aplica intenţia Executivului, statul ar economisi, potrivit declaraţiei premierului, 50 de milioane de euro pe an, la care s-ar adăuga şi privilegiile desfiinţate (locuinţă cu chirie sau cumpărată la preţ mic, teren intravilan sau extravilan, credite cu dobândă subvenţionată).
“Să taie, dar de pe liste!”
Potrivit Secretariatului pentru problemele revoluţionarilor din cadrul Guvernului, peste 14.000 de revoluţionari beneficiază, prin Legea Recunoştinţei, de indemnizaţii lunare de 1.800 de lei, terenuri de câte un hectar în extravilan sau 500 mp în intravilan , de case, spaţii comerciale, locuri de veci, transport gratuit pe CFR şi metrou, ca şi de tratamente gratuite în staţiunile balneoclimaterice. O parte dintre ei s-au ales cu salarii pe viaţă de la stat, cu scutiri de impozite, credite preferenţiale, case şi alte “bonusuri”, în funcţie de “cât de apropiaţi au fost celor care au acordat privilegiile”, susţine Zosmer. Acesta este de acord că mulţi dintre cei care beneficiază de aceste privilegii sunt “revoluţionari făcuţi pe bani sau alte avantaje materiale, ori de partid”, astfel că este de cord cu tăierile, dar “de pe liste”, nu de la drepturile câştigate real”.
Dintre ei, doar 4.400 ar mai putea rămâne cu aceste privilegii, dacă se aplică ideea avansată de premier.
De opt ori beneficiari?
În după-amiaza zilei de 22 decembrie 1989, la Palatul comunal au pătruns zeci de oameni, unii pentru a fura, alţii pentru a prelua puterea. Printre ei, un grup “de iniţiativă”, girat în parte de Ion Iliescu, format din inginerul Petre Burada, medicul Vasile Ion, şeful Gărzilor Patriotice, Radu Aurelian, primul primar după 1990. Frontul Salvării naţionale avea vreo 35 de membri, iar preşedinte, cu “dispensă” pe linie de partid, de la Iliescu, a devenit viitorul prefect, diplomat, respectiv, senator Ion Vasile.
Municipalitatea a “pus la bătaie” 50 de hectare de teren înspre Spătaru, care a ajuns la unii revoluţionari.
Actualul viceprimar al municipiului Buzău, Marcel Ciolacu, revoluţionar cu acte în regulă, la rândul său, spune că “personal, nu am primit niciun privilegiu. Eu sunt mândru că am participat la Revoluţie, că am certificatul care recunoaşte acest lucru şi nu vreau privilegii. Întâmplător, viaţa mi-a oferit tot ce-mi trebuie. Nu cred, însă, că trebuie anulate drepturile adevăraţilor revoluţionari, pentru că fără ei, cei care decid astăzi nu ar fi avut posibilitatea să se afirme. Ce-i drept, nu cred că la Buzău <încap> mai mult de vreo 100 de revoluţionari, deşi au acte vreo 800, dar asta înseamnă să se ia din nou dosarele la verificat şi să se procedeze cum s-a întâmplat cu persoanele cu handicap, să rămână numai cine merită”, spune Ciolacu.
Gura târgului
Despre felul în care unii au ajuns revoluţionari, fără a contesta, însă, sacrificiile celor care au contribuit cu adevărat la îndepărtarea comuniştilor de la putere şi şi-au pus viaţa în pericol, circulă şi prin Buzău diferite legende.
Despre Petre Burada, membru PSD, spre exemplu, fost şef la Compexul Verguleasa (de care s-a ales praful după 1990), s-a spus că fusese chemat de prim-secretarul PCR Vasile Cotoi, pentru că urma să fie cercetat penal. A început vacarmul, Cotoi s-a ales cu câţiva pumni, iar Burada i-ar fi luat cojocul şi căciula de blană, cu care ar fi făcut Revoluţia. A ajuns unul dintre revoluţionarii de frunte, astăzi prosper afacerist, în graţiile primarului Boşcodeală.
Despre Ionel Pororo, actual membru PNL, se zice că voia să fie preşedinte la Pionieri, şi se afla la Casa Albă pentru a-şi depune adeziunea la PCR. Nu a mai apucat, că l-au prins evenimentele “pe drum” şi s-a făcut revoluţionar.