*Social-democraţii buzoieni au anunţat în scris conducerea centrală a partidului că susţin candidatura lui Victor Mocanu la preşedinţia Consiliului Judeţean
*Social-democraţii buzoieni au anunţat în scris conducerea centrală a partidului că susţin candidatura lui Victor Mocanu la preşedinţia Consiliului Judeţean
Reprezentanţii buzoieni ai P.S.D. au depus, marţi, la secretariatul general al partidului, rezoluţia adoptată în urmă cu o săptămână de Consiliul Judeţean al organizaţiei Partidului Social Democrat, document care certifică susţinerea unanimă a acestei structuri pentru candidatura lui Victor Mocanu la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean. Din acestă structură de conducere, cea mai reprezentativă dintr-o organizaţie judeţeană, fac parte, printre alţii, parlamentarii, primarii şi consilierii judeţeni ai P.S.D., fapt care dă o greutate sporită revoltei social-democraţilor buzoieni faţă de decizia conducerii centrale a partidului, care a cedat liberalului Cristinel Bîgiu candidatura pentru şefia Consiliului Judeţean.
”Situaţia de la Buzău este în continuare incertă. Organizaţia P.S.D. Buzău s-a întrunit joi în cel mai mare şi mai puternic for pe care îl are, Consiliul Judeţean PSD. Au fost invitate 180 de persoane, au fost prezente 174 şi s-a votat în unanimitate pentru susţinerea şi reconfirmarea candidaturii actualului preşedinte al Consiliului Judeţean. Toată conducerea este anunţată, inclusiv vicepreşedinţii, cei care şi-au pus semnăturile pe protocolul de funcţionare al Uniunii Social-Liberale, unde se specifică, în mod clar, că primul plasat în sondaje devine candidatul comun al alianţei. În judeţul Buzău, U.S.L. nu funcţionează şi nu va funcţiona cât timp nu se respectă acest protocol”, ne-a declarat deputatul Adrian Mocanu.
Sursa citată ne-a mai declarat că rezoluţia Consiliului Judeţean P.S.D. nu este una pe care conducerea centrală să nu o ia în seamă: ”Aici e vorba de decizia unei organizaţii în plenul ei şi nu discutăm de decizia unei persoane. Nu cred că este permis ca cei doi co-preşedinţi ai alianţei să nu schimbe actuala hotărâre, pentru că dumnealor au semnat protocolul şi bănuiesc că trebuie să respecte ce au semnat. Trebuie să vină cineva de la Bucureşti şi să clarifice lucrurile”, a mai declarat deputatul Adrian Mocanu.