Au reuşit ca după 30 de ani să aducă din nou în bănci, în şcoala în care au învăţat alfabetul o mare parte dintre colegi şi foştii profesori. Săptămâna trecută, zeci de buzoieni au poposit la Şcoala din Pârscov pentru a sărbători împlinirea a trei decenii de la absolvirea şcolii generale. Evenimentul s-a bucurat de o organizare deosebită, iniţiatorul întâlnirii, Ioana Şelaru (actuală Petcu) aşteptând invitaţii în costum popular şi servindu-i cu gogoşi şi ţuică în ceşti de lut.

„Am fost foarte încântaţi că am reuşit să prindem în viaţă toţi foştii profesori, cu o singură excepţie: profesoara de geografie. Cu toţii am fost foarte emoţionaţi, unii chiar nu ne-am mai recunoscut. Odată intraţi în clasă, s-a citit catalogul şi am început să ne reamintim de peripeţiile din generală şi s-au primit diplome şi plachete comemorative. Personal, încerc să organizez această întâlnire de 10 ani şi mă bucur că în sfârşit s-a rezolvat”, a declarat Ioana Petcu.
La reuninunea de la Pârscov au luat parte profesorii: Elena Nica, Ion Nica, Ioan Popescu, Cecilia Popescu, Ion Creangă, Cecilia Boerescu, Elisabeta Postelnicu, George Vasiliu, Petre Ispirescu, Dumitru Scoroşanu etc.
„Poate cel mai emoţionant moment a fost proiectarea filmului făcut din fotografiile din anii de şcoală, din timpul practicii, de la excursiile de la Focul Viu, de la ora de sport, de la agapă… Totul s-a încheiat la restaurantul Măgura, acolo unde am tăiat tortul”, a mai declarat Ioana Petcu.
{vsig}articole/2012/11/09/30{/vsig}