În sala mare a Galeriilor de Artă, zeci de oameni privesc cu atenţie siluetele tulburătoare a căror simbolistică le plasează undeva la graniţa între animal şi uman.
În sala mare a Galeriilor de Artă, zeci de oameni privesc cu atenţie siluetele tulburătoare a căror simbolistică le plasează undeva la graniţa între animal şi uman. Dincolo de sculpturile din lemn, de dimensiuni considerabile, care te duc cu gândul la desenele rupestre, micile figurine caricaturizate, din lut vopsit, aduc zâmbete pe feţele celor din public.
Pentru cei ce nu îl cunosc pe Ştefan Lăzărescu „Peşte”, expoziţia ar putea fi o surpriză; pentru ceilalţi nu este decât o nouă incursiune în lumea nonconformistului artist buzoian care face notă discordantă faţă de ceea ce înseamnă sculptura buzoiană.
„Lighioanele” artistului, cum au fost numite lucrările lui, au fost scoase încă o dată în lume vineri, cu ocazia expoziţiei retrospective de la Galeriile „Ion Andreescu”. Pe lângă sculpturile realizate pe parcursul a cinci ani, buzoianul a mai expus cu această ocazie şi câteva lucrări de grafică.
„Este o expoziţie la care am muncit foarte mult”
„Ştefan Lăzărescu are o lume a lui cu care ne-a obişnuit; o lume fantastică, de închipuiri care îmbină armonios figura umană cu cea zoomorfă şi nu numai. El duce arta în multe direcţii, de la filosofie, către antropologie. Expoziţia de astăzi este practic o trecere cu creionul în mână prin istoria artei. Artistul se foloseşte de multe ori de materiale neconvenţionale, ceea ce dă uneori lucrărilor aspectul de crochiuri”, a declarat preşedintele UAP Buzău, Valeriu Şuşnea despre expoziţie.
Rezervat ca de obicei în declaraţii când vine vorba despre propriile lucrări, Ştefan Lăzărescu a ţinut să dedice expoziţia soţiei sale şi copilului lor, ambii prezenţi la eveniment.
„Este o expoziţie la care am muncit foarte mult. Ea adună practic trei personale şi a fost până acum destul de prezentă în ţară, iar acum am ţinut să o aduc acasă”, a declarat artistul.
{loadposition zgalerie2917}