Gestul, chiar pur formal, al premierului Victor Ponta de a se retrage de la conducerea Partidului Social Democrat,mai mult maimuțărind criteriile de integritate ale PSD, votate, în luna martie, de Consiliul Național al acestei formațiuni politice, nu a avut niciun ecou la Buzău. Și aici ne referim la deținătorii primelor două funcții din organizația județeană social-democrată, președintele Constantin Boșcodeală și președintele executiv Marian Ghiveciu, ambii condamnați în primă instanță pentru corupție, și care nu vor să renunțe nici la calitatea de membru PSD, nici la funcțiile de partid.
Cum e sacul, așa și petecul
Dacă ar fi fost să aplice ad-literam criteriile de integritate ale Partidului Social Democrat, premierul Victor Ponta ar fi trebuit, în primul rând, să renunțe la calitatea de membru al Guvernului, retragerea din funcția de conducere în partid fiind un fel de praf în ochii lumii.
În schimb, cei doi lideri social-democrați de la vârful organizației buzoiene – în cazul cărora criteriile de integritate spun că ar fi trebuit să-și piardă automat funcția din partid și să fie suspendați din calitatea de membru PSD – rămân pe baricade. Spunem acest lucru întrucât atât primarul Constantin Boșcodeală, cât și deputatul Marian Ghiveciu, sunt reprezentanții unor facțiuni adverse care vor să pună mâna pe conducerea organizației, pregătindu-se pentru momentul în care postul de președinte va fi ,,vacantat” de către Justiție. Astfel, Constantin Boșcodeală vrea să lase organizația pe mâna deputatului Marcel Ciolacu, în timp ce gruparea reprezentată la vârful organizației de Marian Ghiveciu dorește instalarea pe funcție a deputatului Adrian Mocanu.
Senatorul Mocanu, singurul care s-a conformat
Semne că respectivele criterii de integritate, votate de Consiliul Național al Partidului Social Democrat în luna martie a acestui an, ar putea rămâne doar vorbe în vânt au apărut imediat după adoptarea acestora. Dintre cei trei capi ai organizației județene social-democrate cu probleme penale, doar senatorul Victor Mocanu s-a autosuspendat din funcția de viceprședinte, pe care o deține de drept, ca parlamentar PSD. În ciuda faptului că se află în război, punctele de vedere ale primarului Constantin Boșcodeală și ale deputatului Marian Ghiveciu erau, la sfârșitul lunii martie, relativ identice, în sensul că… așteptau lămuriri. Pe care le-au tot așteptat, până când conducerea centrală a PSD a decis amânarea aplicării criteriilor de integritate până la toamnă, când vor avea loc alegeri în toate organizațiile județene, ocazie cu care social-democraților cu probleme penale nerezolvate li se va interzice să candidaze pentru funcții în partid.
• membrii de partid inculpați în dosare de corupție, la punerea în mișcare a acțiunii penale, își pierd, după caz, funcția de membru al Guvernului sau de conducere din Parlament;
• membrii de partid arestați preventiv în cazuri de corupție își pierd automat funcția politică în cadrul PSD;
• membrii de partid trimiși în judecată în cazuri de corupție își pierd funcția în care au fost numiți cu sprijinul PSD și sunt suspendați din funcția politică în care au fost aleși;
• membrii de partid condamnați în primă instanță pentru fapte de corupție își pierd automat funcția din partid și sunt suspendați din calitatea de membru de partid;
• membrii de partid condamnați definitv pentru fapte de corupție își pierd defintiv calitatea de membru al PSD.