Rețeaua de alimentare cu apă din Mărăcineni, modernizată în regie proprie

         “Lucrările sunt executate de SC Sector Gospodărire, societate care are ca acționar majoritar Consiliul Local”, susține primarul Constantin Dumitru

             Printre investițiile susținute în ultima perioadă în comuna Mărăcineni se numără lucrările de modernizare a rețelei de alimentare cu apă, reprezentanții primăriei locale optând pentru realizarea acestora în regie proprie, de către societatea din subordinea Consiliului Local.

        “Lucrările sunt executate de SC Sector Gospodărire, societate care are ca acționar majoritar Consiliul Local”, susține primarul Constantin Dumitru

        Printre investițiile susținute în ultima perioadă în comuna Mărăcineni se numără lucrările de modernizare a rețelei de alimentare cu apă, reprezentanții primăriei locale optând pentru realizarea acestora în regie proprie, de către societatea din subordinea Consiliului Local.

     Primarul comunei, Constantin Dumitru, spune că o măsură necesară pentru buna funcționare a sistemului de alimentare cu apă potabilă a fost înlocuirea vechii rețele de țeavă metalică de pe marginea drumului județean DJ 203 K.  “Schimbarea rețelei de alimentare din țeavă metalică era necesară, deoarece rețeaua de pe marginea  drumului județean DJ 203 K era veche de aproximativ  20 de ani și nu mai era de actualitate.  De asemenea, până să începem aceste lucrări, nu exista rețea decât pe o parte a drumului, iar acum vor fi rețele pe ambele părți ale drumului, de câte  5,5 kilometri fiecare, cu cămine de distribuție a apei pe fiecare stradă în parte. Toate aceste lucrări se fac cu bani din bugetul local, în total fiind vorba de circa 200.000 lei (două miliarde lei vechi), și sunt executate de  SC Sector Gospodărire Mărăcineni, societate care are ca acționar majoritar Consiliul Local”,  ne-a declarat primarul Constantin Dumitru.

         De asemenea, primarul din Mărăcineni ne-a explicat că, pe lângă modernizarea rețelei de alimentare cu apă,  tot cu utilajele SC Sector Gospodărire Mărăcineni au fost efectuate lucrări de reprofilare a drumurilor din localitate și a drumurilor din câmp. O altă lucrare efectuată în această perioadă a vizat curățirea și pregătirea canalului pentru irigații, obiectiv ce deservește sătenii care fac legumicultură în câmp.

         În prezent, comuna vecină municipiului Buzău se numără printre puținele localități din județ în care Consiliul Local a devenit acționar majoritar al serviciului propriu de alimentare cu apă. Denumită SC Sector Gospodărire Mărăcineni, societatea are ca sarcină asigurarea alimentării cu apă potabilă a populației, iar pentru buna funcționare a acestui serviciu au fost achiziționate un buldoexcavator, o autocamionetă Mercedes, o autobasculantă Iveco de 7,5 tone, plus utilaje de intervenție (aparat de sudură, generator, pompe de apă etc.), investiții care permit efectuarea în regie proprie a lucrărilor necesare de întreținere și modernizare a rețelei de alimentare cu apă.