Restricţii pentru piaţa muncii din Luxemburg

Cetăţenii români care doresc să lucreze în Luxemburg vor avea nevoie de permis de muncă de la autorităţi, deoarece restricţiile cu privire[…]

Cetăţenii români care doresc să lucreze în Luxemburg vor avea nevoie de permis de muncă de la autorităţi, deoarece restricţiile cu privire la libera circulaţie a forţei de muncă vor lua sfârşit în anul 2014. Piaţa muncii din Luxemburg este foarte tensionată, rata şomajului fiind în creştere, în prezent peste 19.000 de persoane neavând un loc de muncă stabil, fapt pentru care s-a decis menţinerea, pentru încă doi ani, a dispoziţiilor tranzitorii ce vizează impunerea pentru muncitorii români şi cei bulgari a obligaţiei de a avea o autorizaţie pentru a lucra pe piaţa muncii din Luxemburg. Cu toate acestea, există şi excepţii, respectiv studenţii aflaţi la cursuri în această ţară pot exercita o activitate remunerantă şi fără a avea obligaţia de a deţine o autorizaţie de lucru, la fel şi muncitorii salariaţi care sunt membri ai familiei unui cetăţean provenit dintr-o altă ţară din Uniunea Europeană. Procedura autorizaţiei însă, este simplă pentru sectoarele din agricultură, viticultură şi catering, financiar şi vamal, unde există cereri de forţă de muncă cu calificări specifice.