* La nivel naţional, ratele neplătite la timp au atins la sfârşitul lunii iunie 11 procente
Restanţele la creditele în lei în judeţul Buzău au ajuns la 9,15 la sută la sfârşitul lunii iunie, potrivit unui comunicat al Băncii Naţionale a României (BNR).
Astfel, creditele împrumutate în lei au o valoare de 1326,3 milioane, iar valoarea restanţelor se ridică la 121,3 milioane.
* La nivel naţional, ratele neplătite la timp au atins la sfârşitul lunii iunie 11 procente
Restanţele la creditele în lei în judeţul Buzău au ajuns la 9,15 la sută la sfârşitul lunii iunie, potrivit unui comunicat al Băncii Naţionale a României (BNR).
Astfel, creditele împrumutate în lei au o valoare de 1326,3 milioane, iar valoarea restanţelor se ridică la 121,3 milioane. În ceea ce priveşte împrumuturile în valută, acestea au atins valoarea de 1.378,6 milioane lei, în timp ce restanţele sunt de 61,8 milioane lei, ponderea fiind de 4,5 la sută.
La nivel naţional, ratele la credite neplătite la timp au ajuns la 19,4 miliarde lei (4,6 mld. euro) la sfârşitul lunii iunie, reprezentând 9% din stocul total al creditelor. Creditele în lei, în cea mai mare parte finanţări de consum fără garanţii, deţin cea mai mare pondere a ratelor restante, 11 la sută. Bistriţa-Năsăud este judeţul cu ponderea restanţelor la creditele în lei cea mai mare (19,3 la sută). În alte trei judeţe (Galaţi, Suceava şi Botoşani), ponderea trece de 15 la sută.
Şi la creditele în valută apar fluctuaţii mari în ceea ce priveşte ponderea restanţelor. Astfel, dacă media la nivel naţional este de circa 8 la sută, există judeţe precum Ialomiţa sau Giurgiu, în care ponderea restanţelor depăşeşte 17 la sută. În Alba, Arad sau Galaţi, circa 14 la sută din creditele în valută sunt restante.
Valoarea cumulată a restanţelor la credite – în lei şi valută – a urcat cu 43 la sută în iunie faţă de aceeaşi perioadă din 2010 şi cu 5 la sută faţă de luna mai. Dacă la începutul crizei cel mai rapid avans era înregistrat de creditele în lei, în ultimele luni întârzierile la plata împrumuturilor în valută au accelerat mai puternic. Astfel, dacă restanţele la lei au urcat cu 34 la sută în ultimul an, la valută creşterea a fost de 50 la sută. Întârzierile la rambursarea creditelor în valută echivalau cu 10,8 miliarde lei (2,5 mld. euro), în timp ce valoarea cumulată a restanţelor la lei era de 8,6 miliarde lei, potrivit datelor BNR.