Şefii Sindicatului Învăţământului Preuniversitar (SÎP) Buzău fac lobby pentru a reda liderilor profesorilor posibilitatea să asigure democraţia în şcoli.
Şefii Sindicatului Învăţământului Preuniversitar (SÎP) Buzău fac lobby pentru a reda liderilor profesorilor posibilitatea să asigure democraţia în şcoli. În cadrul şedinţei colegiului liderilor, care va avea loc joi, la Colegiul „M. Eminescu”, cei din conducerea SÎP militează pentru modificarea unui articol din noua lege a Educaţiei.
Este vorba despre articolul 96 din Legea 1/2011, care vorbeşte despre componenţa consiliilor de administraţie ale şcolilor. „Atragem atenţia colegilor noştri că s-a modificat acest aspect din lege, astfel încât acum, în locul liderului de sindicat care trebuia să fie prezent la luarea deciziilor, trebuie să fie un reprezentant al elevilor. Noi nu spunem că elevii nu sunt importanţi, dar nu este normal, pentru că nu ne putem gândi decât la intenţia de a fi lăsaţi să ia decizii după bunul plac. Ni se pare un act mârşav de a modifica legea şi cred că trebuie să luăm atitudine”, a declarat vicepreşedintele SÎP Buzău, Cristache Bratu.
Consiliul de administraţie este organul de conducere al unei unităţii de învăţământ şi, potrivit noii legi, poate fi compus din: cadre didactice, inclusiv directorul, reprezentanţi ai părinţilor, un reprezentant al primarului, un reprezentant al consiliului local şi un reprezentant al elevilor.