Ionel STĂNUŢĂ
Era, în anii 1982-1983, unul din cei mai longevivi actori ai „Naţionalului” bucureştean. Făcuse figuraţie la această primă scenă a României, apoi absolvise IATC şi, după un an petrecut la Galaţi, s-a întors la… prima dragoste, de unde n-a mai plecat niciodată.
Îl descos despre marile vedete cu care a jucat la început de carieră. Vorbea cu respect şi admiraţie despre toţi, dar îndeosebi despre marele comic Grigore Vasiliu-Birlic: ,,Era, un om deschis, un actor cu o priză la public de excepţie, cu o popularitate de neegalat”. Nu uită să-mi spună că teatrul, în general, ca instituţie, are un rol important în societate.
Reporter: Dumneavoastră, Matei Alexandru, veţi împlini curând 34 de ani de când aţi urcat pentru prima dată pe scenă. Vreţi să vă referiţi pentru început la acest eveniment?
Matei Alexandru: Desigur. În 1950 făceam figuraţie la Teatrul Naţional. Erau atunci pe scenă, printre alţii, Gheorghe Timică, Sonia Cluceru, Marcel Anghelescu şi Chiril Economu. Piesa se intitula ,,Ziua cea mare” şi eu, îmi aduc destul de bine aminte, am jucat pentru prima oară la… Buzău, în ziua de 5 iunie. Iată unul din motivele pentru care de oraşul dumneavoastră mă leagă frumoase amintiri.
Rep.: Aţi jucat mulţi ani alături de inegalabilul actor care a fost Grigore Vasiliu-Birlic. Cum v-aţi împăcat cu el, ce fel de om era?
M.A.: După terminarea I.A.T.C am fost repartizat la Galaţi. Peste un an însă, am revenit la Naţionalul bucureştean, unde am fost distribuit în ,,Omul cu mârţoaga”, alături de Grigore Vasiliu-Birlic, Geo Barton, Maria Botta şi alţii. Ce să vă spun despre Vasiliu-Birlic? În scenă eu jucam rolul titular, deşi eram începător, iar el era partenerul meu. De la această piesă, între noi s-a stabilit o legătură foarte strânsă, o sudură omenească şi profesională care a durat multă vreme. Era un om deschis, un mare sufletist, un actor cu o priză la public şi cu o popularitate de neegalat. Nici azi nu are egal şi poate nu va avea multă vreme. Era un om cu totul şi cu totul deosebit. Repet: cu totul şi cu totul deosebit. Alături de el am mai avut însă doi mentori în materie de teatru: Alexandru Finţi şi Moni Ghelerter. Aceşti oameni m-au apreciat foarte mult ca actor şi m-au distribuit în piese de mare succes, cum ar fi „Oameni şi şoareci”, „Judecătorul”, „Duşmanii”, „Fântâna turmelor” ş.a.
„Cu timpul chiar şi un rol mai slab devine interesant”
Rep.: După dumneavoastră, care este diferenţa între teatrul de ieri şi cel care se joacă în zilele noastre?
M.A.: Teatrul de ieri, faţă de cel de azi, cred că era tratat în mai multă profunzime, cu mai multă înţelegere a problemelor. şi teatrul de azi se joacă cu maturitate, dar e tratat cu o anumită superficialitate de generaţiile tinere. Asta, deşi sun actori, inclusiv cei tineri, foarte mult preocupaţi de a găsi formule noi, moderne de exprimare. După părerea mea, unica soluţie de rezolvare a acestei probleme, dar şi a altora, este ca teatrul să exprime cât mai pregnant adevărul de viaţă. Numai aşa este el convingător şi mesajul piesei ajunge la inima omului, a spectatorului. Numai în acest mod spectatorul se recunoaşte într-un anume personaj, se aprobă sau se dezaprobă în acţiunile sale. Mai important însă decât toate este că teatrul va continua să rămână aceeaşi tribună eficientă de educare socială şi politică a oamenilor, care nu va dispărea niciodată. Din contră, va căpăta o nouă intensitate, o nouă trăire, atât pentru cei care îl slujesc cât şi din partea celor îl caută.
Rep.: V-au plăcut întotdeauna rolurile în care aţi fost distribuit?
M.A.: Este adevărat, nu toate rolurile sunt în egală măsură de bune. Cu timpul însă, chiar şi rolul mai slab devine interesant, mă preocupă şi mă străduiesc să-l interpretez cu cât mai înalt profesionalism, el făcând parte până la urmă din repertoriul meu teatral. Cel puţin asta este părerea mea, aşa înţeleg eu să-mi slujesc profesia pe care mi-am ales-o.
Rep.: Proiecte de viitor?
M.A.: Repet în „A douăsprezecea noapte” de William Shakespeare. Totodată mai joc în câteva filme aflate în pregătire, printre care, „Muşchetarii în vacanţă”, în regia lui Savel Stiopul, şi un film dedicat marii noastre sărbători de la 23 august, realizat de Sergiu Nicolaescu. Deocamdată atât…
