Reintroducerea juraţilor în instanţele din România, promovată de candidatul PP-DD Eduard Dumitraşcu

        Candidatul Partidului Poporului-Dan Diaconescu în Colegiul 6 –  Camera Deputaţilor, Eduard Dumitraşcu, susţine reintroducerea juraţilor în instanţele din România ca o formă de protecţie împotriva abuzului puterii statale. În plus, spune el, acesta ar constitui o garantie morală pentru decizia luată de judecători şi ar asigura un plus de transparenţă actului de decizie în Justiţie.

        Candidatul Partidului Poporului-Dan Diaconescu în Colegiul 6 –  Camera Deputaţilor, Eduard Dumitraşcu, susţine reintroducerea juraţilor în instanţele din România ca o formă de protecţie împotriva abuzului puterii statale. În plus, spune el, acesta ar constitui o garantie morală pentru decizia luată de judecători şi ar asigura un plus de transparenţă actului de decizie în Justiţie.Acest sistem a funcţionat şi la noi în perioada interbelică, funcţionând după sistemul de drept francez. Curtea era compusă dintr-un judecător de la Curtea de Apel ca președinte, doi judecători de tribunal, ca membri, şi 12 jurați traşi la sorți. Puteau fi jurați cetățenii români de 25 de ani, având folosinţa drepturilor civile, politice şi a celor de familie, îndeplineau anumite cerințe de studii şi venituri şi nu erau incompatibili. La fiecare trei ani se întocmeau liste generale de juraţi, apoi se trăgeau la sorţi listele de sesiune şi juriul de judecată.

Eduard Dumitraşcu afirmă că are încredere în acest sistem, deoarece curţile cu juraţi s-au dovedit deosebit de incomode pentru guvernanţi şi consideră că ar trebui să se înfiinteze câte o curte cu juraţi în fiecare judeţ. Este clar că o clasă politică coruptă nici măcar nu a vrut să ia în discuţie un astfel de sistem, deşi a clamat nevoia unei schimbări şi a reformei în domeniu, mai spune acesta.

În Europa, SUA ori Japonia, vinovăţia este stabilită de juraţi. Modelul sovietic se menține doar în unele state controlate până în 1989 de fosta URSS. Condiţia fundamentală este ca juraţii să fie reprezentativi pentru comunitatea  respectivă şi alegerea lor  să se facă fără vreo discriminare; totodată, alegerea acestor juraţi  trebuie să se facă  cu respectarea  dreptului legal  al acuzatului de a fi judecat de un juriu imparţial. Sunt incompatibile  pentru a fi juraţi  anumite persoane precum  condamnaţii penal, preoţi, avocaţi etc. Juraţii sunt simpli cetăţeni, fără formaţie juridică, alături de judecătorii profesionişti.  În  procesele penale, juraţii au ca rol fundamental să determine starea de fapt şi să decidă asupra  culpabilităţii sau nevinovăţiei acuzatului.

Eduard Dumitraşcu susţine că reintroducerea sistemului cu juraţi în instanţele din România va fi una dintre principalele legi pe care le va promova în Parlament, alături de colegii săi din Partidul Poporului – Dan Diaconescu.