Secolul XXI a adus Spania în prim-planul întregului fenomen sportiv mondial.
Secolul XXI a adus Spania în prim-planul întregului fenomen sportiv mondial. Cele mai mediatizate competiţii din lumea fotbalului, tenis, handbal, baschet, polo sau ciclism au scos la rampă echipe sau sportivi iberici care domină cu nonşalanţă domenii râvnite de mulţi.
Am pornit acest articol despre expansiunea spre performanţă a spaniolilor de la ultima lor victorie, cea din lumea tenisului. Duminică, un prinţ al rachetei, Rafael Nadal, a adus la Sevilla a treia victorie pentru ţara sa în finala Cupei Davis împotriva Argentinei. Da, exact, acea nefericită echipă care a jucat de patru ori finala cu « Salatiera de argint » pe masă, şi, care nu a băut şampania din ea niciodată. Aceeaşi echipă care spulbera în martie cu 4 – 1 o echipă a României, care nu mai putea ţine ritmul marilor forţe ale tenisului, bazându-se doar pe doi jucători care nu înseamnă totuşi un team.
Aşadar, să ne-ntoarcem la învingători. Prinţul Rafa şi ai lui hidalgo David Ferrer, Fernando Verdasco şi Feliciano Lopez au triumfat, aducând un al V-lea trofeu Spaniei în ultimii 12 ani, după victoriile din 2000, 2004, 2008, 2009, adică mai întâi la interval olimpic de patru ani, apoi, tip campionat european din doi în doi ani.
Să nu uităm că Spania a jucat în această competiţie mondială pe echipe dedicată unui sport aproape individual din 1921 şi n-a dus lipsă de jucători de clasă de-a lungul timpului, dacă mă gândesc la Manuel Santana, Manuel Orantes sau Sergi Bruguera.
Şi, încet, prin anii ’90 „armada spaniolă” a început să domine turneele pe zgură, iar apoi a devenit polivalentă, ajungând în ultimul deceniu prin Carlos Moya, Juan Carlos Ferrero, David Ferrer şi mai ales Rafael Nadal să se impună pe toate suprafeţele de joc. Implicit, forţa echipei a crescut, iar rezultatele s-au văzut, Spania devenind în acest secol XXI „Invincibila Armada”.
Fenomenul tenis nu este singular în peisajul sportiv mondial. Fotbalul are şi el parte în ultimii ani de dominaţie iberică. La nivel de echipe naţionale, roş-galbenii au obţinut titlul european şi cel mondial, iar la cel de club, C.F.Barcelona face legea, de ani buni uimindu-ne cu perfecţiunea paselor sale. Este talonată de Real Madrid, care prin vrăjitorul de pe bancă, Jose Mourinho a adus sistemul de joc la un pragmatism maxim, aşa că duelul de sâmbătă, de pe Santiago Bernabeu, devine unul planetar.
Lângă sportul rege, să punem handbalul masculin şi mai nou cel feminin, baschet, polo, ciclism, atletism sau automobilism, ca să avem o imagine completă a unor iberici triumfători în mai toate sporturile.
S-au căutat motivele acestei dominaţii formidabile, cele mai simpliste fiind şi cele mai agresive, toate explicaţiile oculte pe care unii le-au insinuat cu privire la puterile supranaturale căpătate de spanioli cu ajutorul dopingului neavând până acum suport.
Sigur că mulţi dintre cititori vor spune că fum fără foc şi performanţă fără doping nu există, dar eu cred că acest fenomen nu se putea dezvolta fără o susţinere materială constantă din partea statului. Iar în peninsula de la capătul de Sud-Vest al Europei s-au băgat bani grei în infrastructură, începând cu momentul olimpic Barcelona 1992. Programele de pregătire, specialiştii locali şi de aiurea, care au implementat şi urmărit aceste programe, un popor cu genă sănătoasă şi, nu în ultimul rând, facilităţile acordate pentru investiţii în sport au fost ingredientele pentru ca-n Spania să plouă … cu aur, argint şi bronz, cu euro şi dolari, dar şi cu admiraţia tuturor pentru performanţele realizate.
Iar sportul este un partener extrem de important al lumii show-biz-ului, aşa că Spania şi-a creat pe teritoriul acestuia un alt regat.
Ştefan ALECSIU este
Redactor-şef adjunct la Radio România Actialităţi