Reconciliere între motociclişti şi ceilalţi participanţi la trafic, mediată de poliţişti

La întâlnirea care va avea loc pe platoul din Piaţa Daciei va participa şi realizatorul TV Dani Oţil

Astăzi va avea loc pe platoul din centrul municipiului o întâlnire în premieră pentru Buzău, între motociclişti şi celelalte categorii de participanţi la trafic, întâlnire ce a fost mijlocită de poliţiştii rutieri, în colaborare cu Asociaţia de Întrajutorare „Ionaşcu Filofteia Dănuţa”, având ca scop ­cla­rificarea neînţelegerilor ce apar în trafic îndeosebi între cei care se deplasează pe două roţi şi şoferii de autoturisme.

Activitatea va avea loc astăzi, de la ora 18.00, pe platoul din Piaţa Daciei, fiind anunţată şi participarea realizatorului de televiziune Dani Oţil, cunoscut pentru pasiunea sa pentru motocilism. Totodată, sunt aşteptaţi să participe şi motocicliştii din cadrul Clubului Seawolves Buzău, precum şi alţi posesori de motociclete şi mopede, care vor purta discuţii libere cu ceilalţi participanţi, reprezentând conducătorii auto sau pietonii. Discuţiile vor fi mediate de poliţiştii rutieri  şi se vor „da cărţile pe faţă”, în încercarea da a se ajunge la un consens şi a se clarifica neînţelegerile ce apar frecvent în trafic între motociclişti şi şoferi, în special. Scopul urmărit de poliţişti este acela de a dezvolta o relaţie de respect între toţi cei care utilizează drumurile publice, indiferent de calitatea pe care o au.

Oricine este aşteptat să participe la întâlnirea ce va avea loc în această seară şi să îşi expună punctul de vedere despre problemele ce vor fi puse în discuţie, poliţiştii sperând că, prin acest nou proiect de educaţie rutieră pe care îl demarează, vor reduce numărul accidentelor de circulaţie de pe şoselele din judeţul Buzău.