Unii şi-l amintesc drept câştigătorul Trofeului Mamaia 2003 sau al Trofeului Cerbului de Aur 2008. Cei mai mulţi dintre buzoieni îl ştiu însă după concertele susţinute alături de Emeric Imre, cel mai recent având loc vineri pe scena Festivalului BLUZ~U. Răzvan Krivach pare la prima vedere total nepotrivit pentru o trupă de folk. Bocancii imenşi, tunsoarea, accesoriile îl fac mai potrivit într-o trupă rock, dar asta până realizezi ce aer deosebit dă pieselor cântate de celebrul folkist. Interesant de ştiut este că tipul capabil să scoată sunetele înalte ca de soprană, care lasă de fiecare dată spectatorii cu gura căscată de uimire a început să cânte cu vocea mult mai târziu faţă de când s-a apucat de muzică şi asta pentru că cei de lângă el l-au convins că nu are voce.
Unii şi-l amintesc drept câştigătorul Trofeului Mamaia 2003 sau al Trofeului Cerbului de Aur 2008. Cei mai mulţi dintre buzoieni îl ştiu însă după concertele susţinute alături de Emeric Imre, cel mai recent având loc vineri pe scena Festivalului BLUZ~U. Răzvan Krivach pare la prima vedere total nepotrivit pentru o trupă de folk. Bocancii imenşi, tunsoarea, accesoriile îl fac mai potrivit într-o trupă rock, dar asta până realizezi ce aer deosebit dă pieselor cântate de celebrul folkist. Interesant de ştiut este că tipul capabil să scoată sunetele înalte ca de soprană, care lasă de fiecare dată spectatorii cu gura căscată de uimire a început să cânte cu vocea mult mai târziu faţă de când s-a apucat de muzică şi asta pentru că cei de lângă el l-au convins că nu are voce.Evoluţia alături de trupa Emeric Set este momentan doar o părticică din activitatea sa artistică despre care a acceptat să vorbească în cadrul unui interviu.
Reporter: Nu ai alură de folkist. Ce reprezintă muzica folk pentru tine?
Răzvan Krivach:Am avut şi am încă multe trupe. Cânt foarte mult folk şi chiar am câştigat recent cu Grupul „Rom” trofeul la festivalul de la Brăila. Cu Emeric Imre cânt de vreo cinci ani, dar mai am eu foarte multe piese folk. Folkul nu înseamnă doar o muzică sensibilă. Majoritatea pieselor, chiar şi cele rock, sunt de dragoste. Folkul nu a fost inventat de noi. Există folk american, francez, irlandez şi fiecare are specificul lui. La noi a ajuns folkul învăţat de acolo şi a primit un caracter românesc datorită Cenaclului Flacăra, caracter care, personal, mie nu îmi place. Eu lupt ca lucrurile să se schimbe. La început folkul era omul cu chitara. Tăticul folkului, Bob Dylan, a simţit că pierde teren când au ajuns The Beatles în America şi şi-a făcut o trupă. A fost blamat, dar a avut vâna de a duce mai departe folkul, transformându-l. Acum există foarte multe genuri de folk, există chiar şi electro folk. Eu, chiar dacă cânt în română, ştiu ce înseamnă folkul la bază şi încerc să îl cânt aşa cum trebuie, chiar dacă îl cânt cu chitară electrică sau acustică.
Rep.: Ştiu că nu ai cântat numai folk…
R. K.:Am avut trupe şi de altă factură, trupe rock cu care am câştigat festivaluri. Şi acum am evenimente rock, folk, house, de muzică ambientală, de jazz. Ca muzician, trebuie să ascult toate genurile de muzică şi trebuie să le şi cânt pentru a le înţelege. Tehnica stă la baza exprimării. Nu sunt un fan al maratonului tehnic să încerc să cânt la chitară cu multe note… Încerc să îl ascult pe Brâncuşi, care a zis că „simplitatea este o complexitate rezolvată”. Am studiat, mi-am făcut o tehnică, iar acum încerc ca toată complexitatea aia să o fac simplă pentru a da esenţa. Atenţie, nu simplist.
„Oameni <bine intenţionaţi> îmi spuneau că nu am voce”
Rep.: Câte ore de studiu sunt în spatele vocii tale?
R. K.:Sunt ani de studiu. M-am apucat să cânt târziu cu vocea. Pe la 18 ani. Dar am făcut Academia de Muzică, iar acum sunt profesor de canto… Până la 18 ani eram chitarist, din clasa a V-a. Oameni „bine intenţionaţi” îmi spuneau că nu am voce şi să stau liniştit, că de cântat cântă ei. Eu îi credeam şi, dintr-o greşeală, am aflat că am voce. La primul karaoke care s-a făcut în România, în Satu Mare, s-au adunat în piaţă vreo 2.000 de persoane. Am fost împins pe scenă, mi s-a dat un text în faţă şi am început să cânt. Era „Careless Whisper” a lui George Michael şi am văzut că oamenii se simţeau ca la un concert, iar mie nu îmi venea să cred cum îmi sună vocea. A doua zi am făcut o trupă în care eu eram vocalist, într-o săptămână am fost la primul festival şi am câştigat trofeul şi premiul pentru voce.
Rep.: Ce alt proiect mai ai acum?
R. K.:Am un proiect mai nou, în doi oameni. Evenimentele noastre se numesc evenimente aromatice, fiecare are altă aromă: acoustic aroma, noise aroma (rock), serafic aroma (ambientală) şi gadget aroma (electronică).
Rep.: Cum te-ai cunoscut cu Emeric Imre?
R. K.:Mergeam într-un club unde ne „jucam”, improvizam alături de alţi muzicieni şi el mai venea pe acolo. Totodată mai cântam şi pe la el pe la club. M-a rugat să îl ajut să reorchestreze piesele. I-am zis să îi dăm o altă tentă. Eu am acceptat, cu condiţia să nu sune aşa cum sună de obicei folkul. Am cântat şi cu alţi folkişti, nu dau nume, dar m-am urcat o dată pe scenă şi după nu am mai urcat. Nu am suportat. M-am plictisit. Piesele lui Imre sunt ofertante. Îţi transmit ceva. La început lui i-a fost frică că nu o să mai sune ca folkul. Au fost guri rele, dar culmea, ele şi-au făcut trupă şi au adoptat acelaşi stil. Există o estetică a gusturilor, dar nu dai greş dacă eşti deschis cu sufletul, cu mintea, cu urechile…