- Turiştii sunt aşteptaţi la câteva ore de relaxare
Sfârşitul lunii iulie ne îndeamnă la relaxare, stretching, yoga, băi cu apă sărată, linişte şi armonie. Şi locaţia este una cât se poate de selectă, fiind înconjurată de pădure, linişte şi aer curat. Aşadar, dacă nu plecaţi în vacanţă până pe 28 iulie sau vă întoarceţi deja din concediu, încărcaţi-vă bateriile în mod corespunzător preţ de câteva ore, meditând, bucurându-vă de soare şi gândindu-vă la tot ceea ce este mai bun.
Pe 28 iulie, la pensiunea Casa cu Tei, începând cu 16,30, se vor desfăşura sesiuni de exerciţii cu diferite posturi corporale specifice de Yoga, tehnici de meditaţie şi de Pranayama. Specialiştii care vor veni vor încerca să ne (re)conecteze cu corpul, cu propriile simţuri, cu respiraţia şi cu natura. De asemenea, se va urmări dezvoltarea tonusului muscular, forţa interioară, elasticitatea şi îndreptarea coloanei vertebrale, precum şi echilibrul fizic, mental şi emoţional.
Pe lângă cele amintite, organizatorii, alături de mastertraineri, vă propun şi câteva exerciţii de conştientizare a respiraţiei şi câteva jocuri de autocunoaştere personală. Totul, în cadrul unui week-end special ce se va întinde de pe 28 iulie până pe 30 iulie, departe de rutină, gânduri şi cotidian! Atenţie, locurile sunt limitate!
Programul detaliat al weekendului
Vineri
16,30 – 19,30 – Recepţie, cazare şi networking;
19,30 – 20,30 – Cina;
21,00 – 22,30 – Hatha Yoga Svadhishthana.
Sambătă
08,00 – 09,30 – Hatha Yoga Anahata;
09,30 – 10,30 – Micul Dejun;
10,30 – 19,30 – Piscină;
19,30 – 20,30 – Cină;
21,00 – 22,30 – Yin & Nidra Yoga.
Duminică
08,00 – 09,30 – Hatha Yoga Vishuda & Pranayama;
09,30 – 10,30 – Micul Dejun;
10,30 – 15,00 – Piscină;
15,00 Vizită la Vulcanii Noroioşi şi Babele de la Ulmet.