Râde hârb de oală spartă

Cam așa ar putea fi ­ta­xate glumițele lui Crin Antonescu pe seama vâlvei create în jurul postării lui Victor Ponta pe Facebook, care a anunțat că, după alegerile

pentru Cotroceni, va ceda locul unuia mai tânăr și se va ocupa mai mult de familie. Anunțul – care a ,,aruncat în aer politica românească”, după cum au titrat publicațiile amatoare de senzațional – a fost răstălmăcit în fel și chip, de apropiații și de adversarii premeirului, care au văzut în noua minciună lansată de Victor Ponta în spațiul public fie siguranța că va câștiga alegerile prezidențiale, fie un angajament că va părăsi conducerea partidului în cazul unui eșec.

Ei bine, nici nu se găsea moment mai prost pentru Crin Antonescu să dea drumul la miștourile sale de doi lei. Pentru că, până una-alta, momentul încheierii ­scruti­nului prezidențial reprezintă pentru el punctul terminus. Pentru că, în cazul său, insuccesul este evident încă de pe acum, iar situația va fi fără ieșire. Chiar dacă nu va candida el, ci un om propus de Partidul Național Liberal, soarta sa este pecetluită. Antonescu va trebui să dea socoteală pentru cei trei ani în care a acționat, atât el cât și partidul pe care l-a manevrat prin oameni de încredere și plasați în posturi-cheie – printre care infractori dovediți – , pentru un singur scop: câștigarea prezi­dențialelor. Și, dacă nu va pleca singur, va fi scos afară cu un șut în dos.

În ceea ce-l privește pe Ponta, cred că nici Crin Antonescu și nici altcineva nu ar trebui să-l invidieze prea tare. Probabila sa plecare de la conducerea PSD – dacă nu cumva totul a fost vreo ­mi­nicună sfruntată din repertoriul cu care suntem obișniuți de mult – ar putea veni chiar mai devreme, dacă nu va da curs presiunilor din partea baronilor locali înghesuiți de dosarele penale și de incompatibilități. Ba chiar se poate face și mișto de situația fără ieșire în care se află, între ciocanul oamenilor lui Dragnea și nicovala Bruxellesului. Doar că Antonescu ar trebui să se abțină.