Puls de campanie prezidențială. Ponta, cartonaș roșu!

Contrar așteptărilor, pe ansamblu, actuala campanie electorală se desfășoară  în limitele unui firesc acceptabil. Stridente, insinuate sau de-a dreptul mârlănești sunt doar declarațiile unora dintre combatanți,

în această privință Elena Udrea, Dan Diaconescu și Victor Ponta detașându-se vizibil de ceilalți.

Cei doi reprezentanți ai maghiarilor nu merită luați în niciun fel de calcule, ei nefiind decât expresia unei jalnice aroganțe, cum extrem de precis observa regretatul psihiatru Florin Tudose.

Bietul Vadim arată ca un câine îmbătrânit la coada miorițelor, lupta cu dușmanii țării epuizându-l în așa hal încât nu mai poate ridica privirea decât spre cei care îi mai pot oferi un oscior electoral, fie acesta chiar și din plastic.

O figură vioaie, combativă, cu intervenții  decente și inițiative coerente – a se vedea propunerea de referendum pentru exploatarea gazelor de șist -, mi se pare că este candidatul Partidului Ecologist Român, William Brânză, care, ca și ceilalți 12 din pluton, pentru inaccesibilul tur doi, își va îndrepta simpatizanții spre Klaus Iohannis sau, mai puțin probabil, spre Victor Ponta.

Cele mai limpezi, mai decente și mai credibile mesaje, transmise într-un limbaj convingător pentru toți românii, inclusiv pentru cei de alte etnii, sunt cele ale…,,neamțului” Iohannis.  Se pune accent pe marile orașe, unde, după cele văzute până acum, Klaus Iohannis este într-un avantaj clar.

     Ponta, încă de la marele miting de sorginte nord-coreeană, de pe Arena Națională, a călcat cu stângul. Cu toate manipulările, mai mult sau mai puțin grosolane, făcute de PSD împotriva lui Iohannis, acesta nu va pierde voturi decât din partea electoratului credul și ușor de amăgit. În schimb, Victor Ponta pierde simpatizanți pe zi ce trece. E firesc, având în vedere că minciuna are picioare scurte. În ultima clipă, UNPR a semnat un protocol cu Regele Cioabă al II-lea, reprezentant al unei părți a etniei romilor, pentru susținerea lui Ponta. Situație în care, mai mult ca sigur, se va dovedi păguboasă  pentru generalii Oprea și Onțanu, pentru că mulți dintre membrii și simpatizanții uneperiști nu vor fi încântați de aceste manevre găunoase.

Colac peste pupăză, în minutul 89 președintele-jucător a scos cartonașul roșu pentru „ofițerul acoperit”, care nu e altul decât plagiatorul Victor Ponta. Ca să vezi întorsătură ploieșteană, lui Iohannis musai i se va căuta un challanger, în cazul în care Victor Viorel Ponta va avea vreun fel de nesimțită mustrare de conștiință și se va retrage din competiție! Ar fi bine să n-o facă, pentru că, într-o asemenea situație, Iohannis se va lupta cu o femeie, iar electoratul nostru, din milă, din slăbiciune, din o mie și unu de motive, ar fi tentat să prefere simbolul falic al cârnatului de Pleșcoi și ne-ar putea cadorisi cu o blondă acoperită în fruntea țării.