S-a tras cortina peste cea de-a XI-a ediție a Festivalului VedeTeatru de la Buzău. Timp de o săptămână, sala mare a Consiliului Județean a fost plină ochi aproape seară de seară, iar buzoienii au avut parte de un
festival dedicat în acest an Comediei. Peste 100 de actori, printre care s-au numărat nume mari precum Maia Morgenstern, Ion Besoiu sau Vlad Zamfirescu, au evoluat pe scena festivalului provocând ropote de aplauze.
„Dacă la primele ediții coeficientul de ocupare a sălii era, în medie, de 45%, în ultimii cinci – șase ani, sălile au fost pline! Gala Vedetelor – VedeTeatru s-a bucurat de mare succes, și în acest an. Ca de fiecare dată, la eveniment, au participat cunoscuți critici și directori de festivaluri din toată țara, cunoscuți actori, studenți…”, declară directorul Teatrului „George Ciprian”, Gina Chivulescu.
Membrii juriului, format în acest an doar din spectatori, au avut dificila sarcina de a alege cel mai bun spectacol dintre cele șapte prezentate în secțiunea oficială. Surprinzător sau nu, marele premiu a mers către o producție care nu a avut în distribuție chiar cele mai sonore nume din întreg festivalul. Este vorba despre producția Teatrului NOTTARA, „Matrimoniale” de Lia Bugnar, un spectacol de Diana Lupescu, cu Ada Navrot, Crenguța Hariton, Lucian Ghimiși și Mihai Marinescu. „Matrimoniale” este un text comandat de către Teatru NOTTARA dramaturgului Lia Bugnar, pentru festivalul internațional Fest(in) pe Bulevard din 2013, care a avut ca temă „criza”. De aceea piesa vorbește despre mai multe tipuri de crize: de identitate, de comunicare, sexuale, în care se regăsesc subiecte din paginile ziarelor de scandal, dar care au happy-end.
„Matrimoniale” a avut un plus
„Când am aflat care este decizia juriului, am fost curioasă să aflu ce a stat la baza acestui premiu. Membrii juriului mi-au spus că au ieșit de la acest spectacol cu foarte multă bună dispoziție. Deși toate producțiile din concurs au fost comedii, Matrimoniale a avut un plus. Se pare că publicul s-a regăsit cel puțin într-una dintre problemele prezentate”, a declarat directorul Gina Chivulescu.
Juriul a fost format din Dan Camer – inginer; unul dintre cei mai fideli spectatori ai teatrului buzoian (președinte), Sanda Goga – inspector la Consiliul Județean Buzău, Silvia Dinu – asistent medical – psiholog, Alexandru Drăghici – elev, Stelian Ene.
La cea de a doua secțiune a festivalului, „Vedeta de mâine”, câștigători au fost Vasile Revnic – Premiul pentru cel mai bun rol masculin (pentru rolul din spectacolul „Îmi place cum miroși”, de Neil Simon) Lia Sinchevici – Premiul pentru cel mai bun rol feminin (pentru rolul din spectacolul „Prânzul cel lung” de Thornton Wilder).