PSD loveşte jurnaliştii prin ricoşeu/Cezar Preda: ,,Doamna Gabriela Vrânceanu Firea Pandele dă jurnaliştii în judecată prin intermediul meu“

   Vicepreşedintele Partidului Naţional Liberal Cezar Preda, deputat de Buzău şi purtător de cuvânt al organizaţiei PNL Bucureşti, a declarat că demersul candidatului PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, de a-l acţiona în instanţă pentru aşa-zise declaraţii calomnioase, este unul care o dezbracă de caracter: ,,Doamna Gabriela Vrânceanu Firea Pandele dă jurnaliştii în judecată prin intermediul meu. Vă spun tuturor jurnaliştilor că o fostă colegă de-a dumnea­voastră, ajunsă prin vot popular senator al României, consideră că orice investigaţie jurnalistică îi aduce prejudicii de imagine extraordinare. Vă anunţ, doamnă Vrânceanu Firea Pandele, că nu aveţi o imunitate specială în faţa presei şi, dacă aţi ales calea să mă daţi pe mine în judecată pentru că nu vreţi să vă daţi direct colegii dumneavoastră în judecată, eu accept provocarea şi ne judecăm”.

   La rândul său, candidatul Partidului Social Democrat la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a reacţionat la declaraţia lui Cezar Preda: ,,Dacă voi câştiga procesul, banii îi voi dona pentru copii şi bătrâni”, a spus Firea.

   Vicepreşedintele PNL Cezar Preda a precizat şi daunele cerute de Gabriela Firea: ,,Îmi cereţi 300.000 de euro, da? De unde să am eu 300.000 de euro şi cum aţi ajuns la suma asta? E drept, cu 300.000 de euro poţi cumpăra multe. Poţi cumpăra, de exemplu, like-uri pe Facebook, poţi cumpăra taxiuri, poţi cumpăra case, poţi face multe lucruri cu banii ăştia. Dar cu banii din taxa aia de timbru, de 3.000 de euro, vă spun eu că mai bine profitau nişte copii care aveau nevoie şi erau în dificultate, aşa cum i-ar sta bine unui social-democrat, decât să-i pierdeţi la statul român. Pentru că îi veţi pierde! Nu am absolut nicio contribuţie personală la ştirile care au evoluat pe presă cu privire la subiectele ­menţio­nate”.

   Cezar Preda a reiterat şi două aspecte grave din trecutul Gabrielei Firea ca purtător de cuvânt al PSD: „Avem aici un document al Consiliului Naţio­nal Împotriva Discriminării care spune că afirmaţiile dumnea­voastră, cu subiect şi predicat, şi nu preluate din presă, ci pur şi simplu contribuţiile intelectuale ale dumneavoastră, precum că o familie nu e completă dacă nu are copii, sunt discriminatorii. Doamnă Gabriela Vrânceanu Firea, dacă aş fi convins că cei 300.000 de euro i-aţi da eventual pentru clinici de fertilizare, pentru clinici de investigaţii medicale, pentru ca familiile pe care le consideraţi incomplete şi care nu au copii să poată să aibă un copil, poate aş accepta să fiu mai puţin dur cu dumneavoastră. Totodată, dacă este vorba să plătim pentru ceea ce spunem, eu vă mai adresez o întrebare: De ce nu plătiţi, doamna Vrânceanu Firea Pandele, şi toate cheltuielile tuturor românilor din Statele Unite, din Marea Britanie, din Franţa, din Italia, din Germania care au plecat de acasă, cu orice mijloc de transport, la sute de kilometri, pentru a se duce la secţiile de votare să voteze în 2014 ştiind, aşa cum i-aţi informat cu zâmbetul pe buze, că secţiile sunt goale. Au ajuns acolo, au stat opt-zece ore la coadă, doamnă senator, şi au plecat acasă fără să voteze. Păi nu credeţi că ar fi mai bine să vă ceară toţi aceşti oameni, zecile de mii de oameni, banii cheltuiţi pe încrederea că dumneavoastră le-aţi dat o ştire, la un microfon, în calitate de purtător de cuvânt al domnului Victor Ponta, că secţiile sunt goale, şi ele nu erau? E o întrebare la care vă somez public să răspundeţi. De ce sunt vinovaţi românii care şi-au cheltuit banii să se ducă într-un loc unde i-aţi asigurat că îi aşteaptă raiul, adică o linişte şi o rapiditate de a vota, iar ei au întâlnit cozi de mii de persoane?”.

   De asemenea, deputatul Cezar Preda a transmis bucureştenilor un avertisment în ceea ce o priveşte pe Gabriela Firea, candidatul PSD la Primăria Capitalei: ,,Închei spunându-vă un singur lucru: aceasta este de fapt o atitudine care le spune bucureştenilor, dumneavoastră, jurnaliştilor, tuturor oamenilor, cine este Gabriela Vrânceanu Firea Pandele. Va da în judecată şi în stânga, şi în dreapta, cerând bani cu nemiluita (…) Doamna Firea nu va avea limite să dea în judecată pe orice bucureştean, pe orice om care e împotriva atitudinii domniei-sale, a modului în care vorbeşte, a modului în care se comportă. La ce să ne aşteptăm de la un om care crede că rezolvă problemele dând în judecată jurnalişi? Pentru că eu personal am să mă duc în instanţă şi n-am să citez ca martor niciun jurnalist, pentru că eu îi respect, am să mă apăr singur cu documentele pe care le am la îndemână. Doamnă Firea, v-aţi arătat încă o dată cât de goală sunteţi!”, a transmis vicepreşedintele PNL Cezar Preda.

   Peste o treime din teza de doctorat în Ştiinţe Militare semnată de primarul oraşului Voluntari, Florentin-Costel Pandele, soţul Gabrielei Firea şi susţinută la Universitatea Naţională de Apărare în 2008 este copiată grosolan din alte surse, scrie PressOne. Este vorba despre cel de-al doilea doctorat al lui Florentin Pandele, după cel obţinut în noiembrie 2007 la Academia de Poliţie “Alexandru Ioan Cuza”. Conducătorul de doctorat de la UNAp a fost generalul de brigadă prof. univ. dr. Vasile Mihail Ozunu, actualul director al Colegiului Naţional de Apărare şi fost secretar de stat în Ministerul Apărării în mandatul lui Gabriel Oprea. În teza cu titlul ,,România şi noile provocări generate de integrarea europeană” există zeci de pagini copiate din alte lucrări sau preluate pur şi simplu, fără ghilimele, din Strategia Naţională de Securitate dată publicităţii în aprilie 2006, potrivit sursei citate.