La Sala Sporturilor, PSD Buzău și-a lansat, vineri, candidații proprii la alegerile locale pentru unitățile administrativ-teritoriale din județ. Cu excepția a două comune, Valea Salciei și Cislău, unde candidații la primărie vor intra în cursă pe liste USL – Marian Mușat (PNL) și Dumitru Mitroiu (PSD), în toate celelalte localități din județ există liste complete ale PSD pentru alegerile locale din 10 iunie.
La Sala Sporturilor, PSD Buzău și-a lansat, vineri, candidații proprii la alegerile locale pentru unitățile administrativ-teritoriale din județ. Cu excepția a două comune, Valea Salciei și Cislău, unde candidații la primărie vor intra în cursă pe liste USL – Marian Mușat (PNL) și Dumitru Mitroiu (PSD), în toate celelalte localități din județ există liste complete ale PSD pentru alegerile locale din 10 iunie.Nu puține sunt cazurile când foști democrat-liberali, până mai ieri adversari politici ai social-democraților, vor candida acum pentru un post de primar sau de consilier local din partea PSD. Râmniceanul Constantin Ghinioiu, consilier județean PDL, sau Sebastian Radu, fost consilier local din partea democrat-liberalilor, vor concura pe listele PSD pentru un post de consilier local în municipiul Râmnicu Sărat, respectiv Buzău.
Aproape 2.000 de social-democrațI din județ, toți cu eșarfe roșii la gât, au umplut până la refuz Sala Sporturilor din Buzău, pentru a participa la ceremonia de lansare a candidaților PSD pentru scrutinul din 10 iunie. Invitat special al evenimentului festiv a fost deputatul social-democrat Carmen Moldovan, care, alături de ceilalți membri marcanți ai PSD, a luat loc în tribuna în care se aflau toți candidații social-democrați la funcțiile de primar din județ.
Victor Mocanu: ”Am avut nopți de nesomn în care m-am luptat cu gândul de a lăsa județul pe mâini murdare și nepricepute”
În deschiderea evenimentului, după intonarea imnurilor PSD și al celui național, a luat cuvântul președintele în exercițiu al Consiliului Județean Buzău, candidatul independent Victor C. Mocanu. Acesta, la începutul discursului său, a ținut să mulțumească membrilor PSD Buzău pentru susținerea de care au dat dovadă în ultima perioadă. ”Sunt onorat și emoționat să am susținerea dumneavoastră, a colegilor și prietenilor mei din PSD Buzău. Vă mulțumesc încă o dată pentru faptul că ați decis să îmi acordați sprijinul dumneavoastră și că am reușit, astfel, să rămânem uniți, chiar dacă trocurile politice făcute peste capul nostru ne-au separat pe buletinul de vot”, a spus Victor Mocanu.
După cum era de așteptat, actualul președinte al Consiliului Județean Buzău, Victor C. Mocanu, a criticat în termeni duri ceea ce a numit lupta incorectă pe care o duc adversarii săi politici în încercarea de a-l înlătura din cursa electorală. ”După desemnarea candidatului USL la Consiliul Județean, în acele zile de frământări puternice și de consultări cu Organizația Județeană, am realizat că a abandona lupta politică era sinonim cu slăbirea PSD în teritoriu. Am mai realizat că renunțarea mea mai putea însemna ca PSD să meargă alături de un om fără realizări, fără capacitatea de a conduce mini-parlamentul județean, mai scurt spus, un om fără trecut și fără viitor. Vă mărturisesc că am avut nopți de nesomn în care m-am luptat cu gândul de a lăsa județul pe mâini murdare și nepricepute”, a spus Victor Mocanu în discursul său.
Constantin Boșcodeală: ”Candidatura la șefia CJ ne-a fost furată”
La rândul său, președintele organizației județene a PSD, primarul Constantin Boșcodeală, a ținut să le reamintească celor prezenți modul în care Victor Mocanu a ajuns să candideze ca independent: “Cunoașteți cu toții jocurile deloc curate care au fost făcute pentru desemnarea candidatului USL la președinția Consiliului Județean și tocmai pentru că această poziție a fost furată PSD-ului, care o merita din toate punctele de vedere, susținerea noastră pentru Victor Mocanu este categorică. În plus, este foarte important pentru primarii PSD să aibă la Consiliul Județean un om care să ajute comunitățile pe care le conduc, nu să le pună bețe în roate”.
Președintele PSD Buzău, Constantin Boșcodeală, a făcut apel la membrii de partid prezenți la eveniment să se implice total în campania electorală care urmează, aceasta chiar dacă, a spus președintele PSD Buzău, candidații social-democrați pornesc, în tot județul, cu prima șansă. ”Apelul meu cel mai important către voi, oamenii de bază ai PSD Buzău, este unul la unitate. Fiind uniți, trebuie să avem convingerea că nimeni nu ne poate învinge. Buzoienii sunt alături de noi pentru că au încredere în PSD. Vă fac tuturor un îndemn la luptă politică dreaptă și hotărâtă. Deși pornim cu prima șansă în lupta electorală, putem întâmpina greutăți dacă nu vom încerca cu toată puterea noastră să vorbim cu fiecare cetățean, să convingem oamenii cu privire la bunele noastre intenții și la puterea noastră de a realiza ceea ce este mai bine pentru ei”, a mai spus Constantin Boșcodeală.
După discursurile candidatului independent Victor C. Mocanu și al președintelui PSD Buzău, Constantin Boșcodeală, a urmat prezentarea tuturor candidaților PSD pentru funcțiile de primar și a listelor de consilieri locali în toate localitățile județului. La finalul evenimentului prilejuit de lansarea candidaților PSD la alegerile din 10 iunie, scena amenajată pe suprafața de joc a Sălii Sporturilor a găzduit un scurt spectacol folcloric, protagoniști fiind interpreta Veta Biriș și formația ”Nemuritorii”.