Provincialii la Buzău, o etichetă asumată (VIDEO)

Trupa Provincialii s-a întors joi la Buzău pentru a-și prezenta un nou album. Deși din componența trupei au lipsit cele două voci feminine, vocalistul Ionuț Ungureanu a reușit, grație și echipei de instrumentiști, să creeze o atmosferă incendiară.

Contestați de unii pentru că se axează în ultimul timp mai mult pe piese de petrecere, riscând să se transforme într-o formație pentru nunți, Provincialii par să își asume acest risc. Dovadă stând discografia aleasă pentru concertul de la Buzău, o discografie formată în proporție de peste 90 la sută din piese cu ritmuri populare sau țigănești. Alegerea se pare că a fost pe gustul buzoienilor care au dansat și au intrat în jocul artiștilor. În replică, membrii trupei au continuat să rămână pe scenă încă câteva piese după ce au anunțat încheierea spectacolului și asta datorită aplauzelor venită din sală.

În ciuda feedback-ului pozitiv, este regretabil că un vocalist cu mare potențial, precum Ionuț Ungureanu, a renunțat, cel puțin în ultimul timp, să cânte piese pop-rock, în favoarea celor cu tentă folclorică.

Piese de pe acest album au mai fost auzite de publicul spectator, el beneficiind de o campanie de promovare încă de la sfârșitul anului trecut, însă, câteva piese au fost prezentate cu ocazia acestui concert, în exclusivitate la Buzău. Evenimentul a fost dedicat Zilei Îndră­gostiților.