Aleșii județeni ai Partidului Național Liberal – cel puțin cei proveniți din vechiul Partid Democrat Liberal – nu vor vota proiectele de hotărâre, care se află pe ordinea de zi a ședinței de astăzi a deliberativului județean, privind cumpărarea a două imobile, pentru care instituția intenționează să plătească nu mai puțin de 297.534 euro, respectiv 1,324 milioane lei (13,24 miliarde lei vechi), a anunțat, joi, la o conferință de presă, consilierul liberal Raul Florescu. Este vorba despre imobilele, în prezent retrocedate proprietarilor, situate în strada Bistriței, nr. 45, respectiv strada Pompiliu Ștefu, nr. 1, clădiri în care își desfășoară activitatea Centrul Militar Județean, respectiv Comisia Județeană pentru Protecția Copilului și Comisia Județeană de Orientare Școlară, organisme aparținând Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului. Conform celor două proiecte de hotărâre, pe care le puteți vedea pe AICI și AICI, prețul la care Consiliul Județean este dispus să achiziționeze cele două imobile este de 148.534 euro (strada Bistriței, nr. 45), respectiv 149.000 euro (strada Pompiliu Ștefu, nr. 1), la care se adaugă taxele și onorariile notariale în vederea perfectării contractului de vânzare-cumpărare, care vor fi suportate tot din bani publici.
Consilierul județean liberal Raul Florescu a acuzat faptul că cele două proiecte de hotărâre au la bază niște așa-zise negocieri dintre o comisie a Consiliului Județean și proprietarii celor două imobile, pe parcursul căreia primii s-au mulțumit să accepte prețurile cerute de cei în posesia cărora se află clădirile.
„La momentul respectiv, am acceptat ideea în sine (a cumpărării celor două imobile, n.r.) și s-a și format o comisie de negociere a prețului cu proprietarii. Din această negociere avem astăzi două proiecte de hotărâre care nu au nimic de-a face cu ceea ce înseamnă negocierea. Prețurile din expertizele tehnice sunt exact prețurile de cumpărare ale acestor imobile, lucru care mi se fare puțin nefiresc. Pentru că este inadmisibil ne ducem legați la ochi și să acceptăm primul preț discutat. La imobilul din strada Bistriței există un proces-verbal al comisiei de negociere în care proprietarii spun clar că nu vor să cedeze niciun leu din prețul inițial, iar membrii comisiei nu au făcut nimic în sensul acesta”, a spus Florescu.
Mai mult, în ceea ce privește imobilul în care funcționează Centrul Militar Județean nu se pot aduce alte instituții aparținând Consiliului Județean, întrucât aceasta are caracter special: „Însă, inclusiv din procesul-verbal al acestei întâlniri între proprietari și comisia de negociere, un coleg (consilierul PSD Cornel Diaconiță, n.r.) a pus următoarea întrebare: Acolo, în afară de Centrul Militar, mai funcționează și altă instituție? Întreb, pentru că dacă sunt numai ei, poate mai putem muta o altă instituție acolo. Răspunsul a fost în felul următor: Nu se poate, zona este cu regim militar!. De aici ce să înțelegem? Că această comisie trebuia să meargă mai departe și să spună că dacă proprietarii nu acceptă nicio negociere de preț, Consiliul se retrage deocamdată și să-i vedem ce fac cu această clădire în care nu poate funcționa nimic altceva decât o instituție militară. Mai mult decât atât, nu am văzut ca onor Consiliul Județean sau Centrul Militar să facă o cerere de finanțare sau de co-finanțare și către Ministerul Apărării Naționale, căci, până la urmă, acolo funcționează, în primul rând, o unitate a acestuia din urmă. Și cred că, pentru bugetul Ministerului Apărării Naționale, această sumă nu ar fi fost atât de mare încât să nu o poată onora. Deci, în momentul de față, eu nu cred că trebuie să fim de acord cu achiziția aceasta, cel puțin până când proprietarii, de bun-simț, vor încerca să mai lase ceva din preț. Este o sumă foarte mare pentru o clădire în care nu poate funcționa altceva. Nu mai vorbim că, în timp, Centrul Militar a mai făcut reparații, a mai îngrijit-o, a menținut-o, deci aici o comisie de negociere ar trebui să-și facă treaba. Același lucru se întâmplă și la imobilul din Pompilui Ștefu. Aici, minuta întâlnirii dintre comisie și proprietari nu are decât o singură pagină, în care unul a spus cât este prețul și al doilea a acceptat. Cel puțin așa rezultă din acest document”, a mai spus consilierul județean liberal Raul Florescu.