Surse din rândul anchetatorilor vorbesc despre trimiterea în judecată a profesorului buzoian Marcel Petrişan, acuzat de pornografie infantilă în formă continuă.
Chiar dacă respectivul cadru didactic nu îşi recunoaşte vina, cei implicaţi în întocmirea rechizitoriului pomenesc despre faptul că profesorul de matematică se ocupa de aşa ceva încă din 2005. Marcel Petrişan este suspectat că în perioada 29 septembrie 2012- martie 2013 a procurat, a deţinut fără drept şi a răspândit prin intermediul unor sisteme informatice fişiere conţinând materiale ponografice cu minori. Până se pronunţă o hotărâre judecătorească, învinuitul este însă prezumat nevinovat. Dacă va fi găsit vinovat, el riscă o pedeapsă de la 1 la 12 ani.
Cadru didactic la Colegiul „B. P. Hasdeu”, Marcel Petrişan, în vârstă de 53 de ani, este căsătorit de 30 de ani (are o fiică în vârstă de 29 de ani, cadru universitar în Anglia) şi predă la cel mai reputat liceu buzoian de aproape 20 de ani. În luna aprilie, Petrişan a fost ridicat din propria locuinţă de către D.I.I.C.O.T. Odată izbucnit scandalul în presă, contractul de muncă al profesorului a fost suspendat până la finalizarea anchetei.