Profesorii au spălat ruşinea examenelor din învăţământul buzoian

            Profesorii buzoieni au demontat anul acesta teoria celor care pun în relaţie de cauzalitate rezultatele dezastruoase de la Bacalaureat cu notele cadrelor didactice de la Titularizare. Dacă Bac-ul de anul acesta s-a dovedit a fi chiar mai slab decât se aşteptau cârcotaşii, rezultatele publicate ieri la aviziere centrelor de evaluare au demonstrat că buzoienii care vor să ajungă la catedre au luat lucrurile cât se poate de în serios.

            Profesorii buzoieni au demontat anul acesta teoria celor care pun în relaţie de cauzalitate rezultatele dezastruoase de la Bacalaureat cu notele cadrelor didactice de la Titularizare. Dacă Bac-ul de anul acesta s-a dovedit a fi chiar mai slab decât se aşteptau cârcotaşii, rezultatele publicate ieri la aviziere centrelor de evaluare au demonstrat că buzoienii care vor să ajungă la catedre au luat lucrurile cât se poate de în serios.

            Şase note de 10 şi 54 la sută, titularizabili

 

            Mai exact, dintre cei 540 de candidaţi, au obţinut note peste 7, adică notele care să le permită un contract pe durată nedeterminată, 292 de concurenţi, ceea ce reprezintă un procent de 54 la sută. Mai mult decât atât, s-au înregistrat şase note de 10 şi 49 de note între 9 şi 9,99. Alţi 87 de concurenţi au obţinut note între 8 şi 8,88.

            „Am avut o distribuţie firească a notelor, dar în firescul notelor peste 7. Trebuie ştiut că, spre deosebire de anii trecuţi, subiectele de anul acesta au vizat cunoştinţele practico-metodice şi nu cele teoretice ca până acum. Deşi aceste noutăţi legate de proba scrisă au fost aduse la cunoştinţă concurenţilor târziu, cei mai mulţi dintre ei s-au adaptat şi s-au pregătit, iar rezultatele demonstrează un progres. De exemplu, la fizică li s-a cerut să formuleze o problemă şi în plus să facă şi baremul”,  a declarat şeful Inspectoratului Şcolar Buzău, Dumitru Ene.

 

            Şapte note de 1 şi 2

 

            La polul opus al clasamentului, din datele oficiale reiese că 73 de concurenţi au primit note sub 5, ceea ce reprezintă 13,5 la sută dintre totalul celor examinaţi. Au fost şi buzoieni a căror notă face de ruşine sistemul de învăţământ, cunoştinţele exprimate pe foaia de examen aducându-le o notă apropiată cu cea oferită elevilor pentru copiat. Mai exact 7 concurenţi au luat note între 1 şi 2.

            „Rezultatele sunt unele mulţumitoare. Vorbim despre un procent de 86 la sută de note cuprinse între 5 şi 10. Cu toate acestea, trebuie să precizăm că pentru a ocupa posturile de titulari, numite mai nou cele cu contract pe durată nedeterminată, trebuie să obţii peste nota 7 la examul scris, dar şi la cel oral, acolo unde este cazul. Să nu creadă cineva că, dacă a luat nota 9 la oral şi 6 la scris, se face o medie şi este salvat”,  a mai declarat Dumitru Ene.

            Cei nemulţumiţi de notele primite la proba scrisă de la Titularizare au putut depune contestaţie, rezultatele finale urmând să fie afişate mâine.