Profesori şi elevi din 13 judeţe, la simpozionul „Şcoala – furnizor de calitate în educaţie“ de la Buzău

   Peste 100 de profesori şi aproape 280 de elevi din 13 judeţe au participat la cea de-a VII-a ediţie a Simpozionul regional  „Şcoala – furnizor de ­ca­litate în educaţie“ organizat la Buzău. Evenimentul s-a desfăşurat la Liceul Pedagogic la sfârşitul lunii ianuarie şi a reunit proiecte ale participanţilor din  Brăila, Buzău, Caraş-Severin, Cluj, Galaţi, Ilfov, Mureş, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Teleorman şi Timiş şi municipiul Bucureşti.

   Simpozionul a răpuns  nevoii de colaborare a instituţiilor şcolare, de schimb de informaţie şi experienţă în implementarea standardelor de calitate, de generalizare a bunelor practici de management a calităţii. Participanţii au dezbătut  cadrul legislativ în acest domeniu, modalităţile de proiectare a parteneriatului cu toţi factorii interesaţi de calitatea în educaţie,   strategiile de adecvare a curriculumului la   cerinţele de dezvoltare locală,   regională şi naţională.

   Aşa cum s-a întâmplat şi la ediţiile anterioare, această manifestare a fost organizată pe două secţiuni, una dedicată cadrelor didactice şi alta dedicată elevilor. În prima secţiune sunt avute în vedere managementul calităţii, modalităţile de menţinere a calităţii în activitatea didactică, exemple de bune practici în gestionarea proiectelor europene, conceptul de „cultură organizaţională” şi de „cultură a calităţii” etc. A doua secţiune, dedicată elevilor din toate cele trei niveluri ale învăţământului şcolar preuniversitar (primar, gimnazial şi liceal), a avut drept scop principal surprinderea percepţiei şcolii din partea destinatarilor ei şi, îmbrăcând forma unor evaluări interne şi a unor concursuri de desene, grafică, fotografii şi colaje cu tema comună „Şcoala văzută prin ochi de copil”, respectiv „Şcoala văzută prin ochi de adolescent”.

   „Sper ca această manifestare s-a înscris în seria celor făcute cu dorinţa de a face mai bine învăţământului nostru de zi cu zi, sper ca întâlnirea şi schimbul de experienţă să fi fost benefice fiecăruia dintre participanţi, sper ca menirea lor să fi fost comparabilă – cel puţin – cu cea a unei picături într-un pahar cu apă care, însă, contribuie, chiar dacă discret şi, în aparenţă, nesemnificativ, la necesara lui umplere, sper, în sfârşit, la întărirea sentimentului că împreună se poate merge mai departe şi că a fi profesor, respectiv elev, este un element de mândrie şi de responsabilitate”, a declarat inspectorul şcolar prof. ­Serene­lla Liliana Dinu, coordonatorul evenimentului.