Priorităţile mediului de afaceri în anul 2013

            La începutul acestei luni, ca urmare a participării lor la Topul Naţional al Firmelor Private din România, întreprinderile mici şi mijlocii au răspuns provocării de a defini priorităţile majore ale mediului de afaceri românesc în 2013. Consultarea a avut loc sub forma unui referendum în rândul participanţilor la eveniment, reprezentând cele mai performante întreprinderi, peste 2.500 de societăţi comerciale, care au evidenţiat priorităţile mediului de afaceri.

            La începutul acestei luni, ca urmare a participării lor la Topul Naţional al Firmelor Private din România, întreprinderile mici şi mijlocii au răspuns provocării de a defini priorităţile majore ale mediului de afaceri românesc în 2013. Consultarea a avut loc sub forma unui referendum în rândul participanţilor la eveniment, reprezentând cele mai performante întreprinderi, peste 2.500 de societăţi comerciale, care au evidenţiat priorităţile mediului de afaceri.În acest sens, cel mai important lucru care să vizeze mediul de afaceri în anul viitor sunt măsurile ce pot fi luate pentru crearea unui mediu favorabil şi prietenos pentru IMM-uri prin reducerea birocraţiei, continuarea procesului de simplificare a procedurilor administrative sau realizarea unui sistem informaţional şi a inventarului complet al taxelor nefiscale şi al avizelor, autorizaţiilor şi licenţelor, care să constituie suportul de aplicare şi de simplificare a procedurilor administrative privind înfiinţarea şi funcţionarea întreprinderilor. În cel de-al doilea rând, societăţile comerciale private consideră că ar fi necesară adoptarea unei noi legi pentru întreprinderile mici şi mijlocii, urmată de creşterea sumelor alocate programelor de înfiinţare şi dezvoltare a întreprinderilor mici şi mijlocii, cu alocarea prioritară a 300 de milioane de euro pentru susţinerea financiară a programului start-up în perioada 2013 – 2014, relansarea procesului investiţional, prin modificarea şi completarea OUG  85/2008 privind stimularea investiţiilor şi reducerea fiscalităţii şi îmbunătăţirea Codului Fiscal şi a Codului de procedură fiscală, prin reducerea TVA, reducerea fiscalităţii asupra forţei de muncă sau reducerea cu minimum 25 la sută a numărului de impozite pentru întreprinzători. Acestora li se adaugă îmbunătăţirea absorbţiei fondurilor structurale, îmbunătăţirea accesului IMM-urilor la finanţare prin susţinerea înfiinţării unei bănci speciale dedicate întreprinderilor sau a programelor speciale de creditare a micilor întreprinzători şi instituirea, potrivit practicii europene, a mediatorului de credite pentru IMM-uri, la nivelul fiecărui judeţ şi îmbunătăţirea legislaţiei privind achiziţiile publice, pentru creşterea participării IMM-urilor la achiziţiile publice.

            De asemenea, întreprinderile mici şi mijlocii consideră ca prioritate majoră şi susţinerea dezvoltării întreprinzătorilor din ţara noastră, prin susţinerea distribuţiei şi comercializării produselor lor prin instituirea unei reţele de colectare în vederea distribuţiei produselor tradiţionale şi locale realizate de IMM-uri, inclusiv micii agricultori şi meşteşugari, instituirea obligativităţii pentru marile lanţuri de magazine pentru a asigura un spaţiu de desfacere a produselor locale sau dezvoltarea reţelelor şi centrelor de consultanţă şi informare pentru IMM-uri, precum şi măsuri pentru flexibilizarea relaţiilor de muncă şi susţinerea ocupării pe piaţa muncii prin continuarea flexibilizării pieţei muncii, aplicarea aceluiaşi regim de drepturi şi plăţi pentru salariaţii din domeniul privat similar cu salariaţii bugetari, eliminarea practicii anulării datoriilor companiilor cu capital de stat de la fondurile de asigurări sociale obligatorii sau recunoaşterea rolului patronatelor IMM-urilor în cadrul dialogului social la nivel naţional şi local şi valorificarea propunerilor lor pentru îmbunătăţirea cadrului legislativ.