La aproape o săptămână de la sesizarea unui furt comis într-un magazin din municipiul Buzău, polițiștii de investigații criminale au dat de urma principalului suspect.
Este vorba despre un tânăr în vârstă de 18 ani, care cu siguranță a recurs la prăduirea magazinului din dorința de a întâmpina Sărbătoarea Paștelui cât mai bine aprovizionat.
Astfel, pe data de 9 aprilie, imediat ce s-a văzut în magazin, ”a optat” în special pentru băuturi alcoolice, cu gândul la distracția ce urma peste trei zile. Și chiar așa a fost, polițiștii punând mâna pe el imediat după Paște, când ”prada” în valoare de 250 de lei a fost consumată.
Pe numele tânărului chefliu s-a întocmit dosar penal, ceea ce l-a ajutat să-și revină mai repede după euforia sărbătorilor stropite din belșug cu băutura furată și să mediteze dacă a meritat ”aventura”.
Cercetările în acest caz sunt continuate de polițiști pentru documentarea întregii activități infracționale și pentru recuperarea prejudiciului ”cu multe grade”.