Arome de gem de căpşune, zmeură, afine, tabac, condimente, cacao, ciocolată cu lapte, rom, cocos şi piele fină.
"Arome de gem de căpşune, zmeură, afine, tabac, condimente, cacao, ciocolată cu lapte, rom, cocos şi piele fină. Gustul este complex, dezvăluindu-se treptat, de la explozia de fructe la nuanţele secundare de condimente, finalizat cu un postgust prelung şi elegant de lemn dulce şi ciocolată cu lapte”.
Aceasta este descrierea, probabil, a celui mai bun vin roşu din România, lansat la sfârşitul săptămânii trecute de Domeniul Coroanei Segarcea, sub numele de Colecţia Principesa Margareta.
Am fost prezent la acest eveniment, invitat de Mihai Anghel – patronul şi directorul general al firmei, iar invitaţii de onoare au fost Principesa Moştenitoare Margareta şi Principele Radu, ai României.
Am aflat, cu acest prilej, o mulţime de lucruri interesante.
La sfârşitul secolului al XIX-lea, instituţia Regelui nu avea bani de funcţionare şi atunci Parlamentul României a votat, pe 10 iunie 1884, "Legea pentru Domeniul Coroanei", prin care se atribuiau Regelui, doar spre folosinţă, peste 180.000 de hectare, împărţite în 14 domenii pe tot teritoriul României.
Unul din aceste domenii a fost chiar pe teritoriul comunei Ruşeţu, din judeţul Buzău, unde Regele a avut chiar un castel de vânătoare, distrus în prezent.
Toate cele 14 domenii au devenit în scurt timp adevărate motoare economice de dezvoltare a zonelor în care erau situate, beneficiind de cele mai bune tehnologii şi de cei mai buni specialişti români şi străini ai vremii.
Astfel, la Segarcea, în judeţul Dolj, s-a creat între 1906 şi 1908, cel mai avansat complex viniviticol din punct de vedere tehnologic din Europa, având cele mai moderne utilaje, tehnologii şi peste 200 de hectare plantate cu viţă de vie nobilă.
După al Doilea Război Mondial şi mai ales după 1990, tot ce însemnase Domeniul Coroanei Segarcea era într-o fază foarte avansată de degradare.
Dar, în 2002, Mihai Anghel – un inginer mecanic craiovean -, înzestrat cu o mare dragoste şi pasiune pentru pământ, pentru muncă şi pentru frumos, a reuşit să înnobileze un loc românesc şi să te facă să fii mândru că eşti român.
Chiar dacă nu scriu de obicei decât despre Buzău şi oamenii săi, m-am simţit "obligat" să vorbesc despre Mihai Anghel şi transformarea uluitoare de la Segarcea, pentru că poate fi un exemplu pentru orice român.
Simplu inginer mecanic la Uzinele "Dacia" înainte de 1990, a ales să renunţe la un loc aproape lipsit de griji şi şi-a asumat toate riscurile ca om de afaceri român, în România.
În 20 de ani a devenit unul dintre primii trei jucători în agricultura României, lucrând peste 24.000 de hectare de pământ şi având în proprietate cele mai mari silozuri de cereale din Oltenia.
Dar "perla" Coroanei rămâne Segarcea, unde a investit peste 30 de milioane de euro şi a realizat, cu siguranţă, cel mai frumos şi cel mai avansat loc, din punct de vedere tehnologic, din România şi probabil din lume, în care se produce vin de calitate.
Acolo, la Segarcea, totul este la superlativ, iar faptul că un membru al familiei Regale a acceptat să-şi dea numele unui produs, nu face decât să onoreze Casa Regală românească.
Sunt bucuros pentru realizările cu adevărat excepţionale ale soţilor Mihai şi Cornelia Anghel, iar vinurile româneşti produse la Segarcea îi reprezintă cu cinste.
Aşa cum am mai spus de multe ori, producţia internă şi oamenii de afaceri români sunt motoarele cele mai importante ale dezvoltării României.
Iar realizările de la Segarcea şi contribuţiile lui Mihai Anghel la economia naţională sunt exemplele de care avem nevoie pentru a continua pe singurul drum bun.
Constantin TOMA este
Inginer şi Preşedinte al Grup Romet