Prin derularea unui proiect premieră la nivel național / Fundația ,,Sfântul Sava“ se implică activ în integrarea persoanelor cu dizabilități pe piața muncii și în societate

Fundația ”Sfântul Sava”, patronată de părintele Milea, va derula la Buzău, până anul viitor, în luna septembrie, un amplu proiect ce vizează integrarea

persoanelor din grupuri vulnerabile, în viața economică și socială. Proiectul, ,,Abili­tățile Contează și Economic”, o premieră la nivel național, a fost lansat ieri la Buzău și este finanțat din fonduri europene fiind implementat de Fundația Motivation România în parteneriat cu Shaw Trust din Marea Britanie, în alte șapte județe, în colaborare cu mai multe organizații neguvernamentale.

Pentru prima dată în România, vor fi înființate opt noi structuri de economie socială (SES), ce vor furniza servicii pentru persoanele cu dizabilități. O Structură de Economie Socială (SES) are în vedere angajarea unui număr de cinci persoane, dintre care cel puțin trei aparținând grupurilor vulnerabile. Cele opt SES vor fi înființate în județele Buzău, Brașov, Cluj, Ilfov, Neamț, Prahova, Sibiu, Timișoara, iar cinci dintre acestea vor fi înființate în mediul rural (Buzău, Cluj, Ilfov, Neamț, Sibiu).

La Buzău, în atelierul de lucru care va fi deschis la Focșănei, vor fi reparate scaune rulante.

De altfel, obiectul de activitate al noilor structuri sociale va consta în: ­tran­s­por­tul adaptat pentru persoanele cu dizabilități, urban și interurban, adap­tare, întreținere /reparații scaune rulante și instruirea utilizatorilor și intermedierea produselor și servicii, inclusiv cursuri în domeniul ­di­zabilității. 

Practic, misiunea SES va fi aceea de a îmbunătăți calitatea vieții persoanelor cu dizabilități, prin facilitarea accesului la echipamente de mobilitate adaptate, instruire cu privire la utilizarea acestora și îmbunătățirea stării de sănătate, precum și punerea la dispoziție de mijloace de transport adecvate, care să le permită deplina integrare socială și profesională.

Mai exact, unui autovehicul special adaptat, SES va dezvolta un serviciu de transport destinat tuturor persoanelor cu dizabilități din județ. Astfel, orice persoană cu dizabilități va putea apela la serviciul de transport adaptat pentru deplasarea la medic, la școală sau la locul de muncă, ori pentru alte activități sociale. Transportul persoanelor cu dizabilități va fi realizat atât urban, cât și interurban. De asemenea, în situația în care domiciliul/ spațiul de destinație nu este accesibil, pentru transportul clientului pe trepte va fi utilizat un elevator electric pentru scaun rulant.

Un alt element de originalitate al acestui proiect îl constituie pilotarea și transferul, în România, a unui model de bună practică în domeniul economiei sociale din Marea Britanie. Unul dintre partenerii acestui proiect, Shaw Trust, coordonează, deja, cu succes, în Marea Britanie, opt întreprinderi sociale care furnizează servicii în diverse arii de ocupare pentru persoanele cu dizabilități. Prin urmare, acest proiect oferă șansa de a prelua și aplica modelul și în România, urmărind dezvoltarea unei rețele de tip franciză socială.

Proiectul este implementat de Fundația Motivation România, în parteneriat cu Shaw Trust din Marea Britanie, Asociația Club Sportiv Roțile Schimbării, Fundația pentru Copii Sfântul Sava de la Buzău,  Asociația Clubul Sportiv Supernova Neamț,  Asociația Județeană Ilfov Motivation a Sportului pentru Persoane cu Handicap si Asociația Club Sportiv Roțile Astrale. Bugetul total este de 8.528.200 lei, iar perioada de derulare este 1 octombrie 2014 – 30 septem­brie 2015. Finanțarea este asigurată din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial 2007-2013.