Primul turneu de futsal organizat de Luceafărul la Buzău

Clubul Sportiv Luceafărul Buzău, condus de managerul Iulică Trăsnea din postura de manager va organiza un turneu de futsal la Buzău în acest weekend. În cele două zile, Sala Sporturilor „Romeo Iamandi” va găzdui etapa a IX și a X-a din cadrul diviziei secunde de futsal.

În cadrul unei conferințe de presă organizată la sediul Asociației Județene de Fotbal Buzău, Iulică Trăznea a povestit reprezentanțiilor din presa

locală care au fost principalele motive care au dus la întemeierea unei echipe de futsal la Buzău și ce așteptări are acesta de la întrecerea care va fi găzduită de Sala Sporturilor „Romeo Iamandi”: „Am hotărât să organizez turneul la Buzău pentru a promova acest sport în județul nostru. Asta, având în vedere rezultatele recente ale echipei naționale și faptul că trebuie să realizăm o imagine benefică acestui sport în Buzău. Suntem o situație dificilă și doar Primăria Buzău și DJST Buzău ne-au ajutat. Am primit foarte puțini bani de la primăria orașului nostru și îmi doresc ca prin intermediul mass-media să lansez o cerere ca cineva să vină în sprijinul nostru să ducem până la final campionatul. Singurii sponsori sunt cei menționați anterior și eu personal”.

Futsal cu „priză” la buzoieni

Mangerul formației buzoiene își dorește ca primul turneu să fie unul de bun augur, atât pentru formația sa, cât și pentru buzoienii care vor lua loc în tribune: ,,Îmi doresc să avem primele rezultate la Buzău. În ciuda faptului că jucăm cu echipa de pe primul loc și cea de pe locul trei, formații care au bugetul de zeci de ori mai mare decât al nostru. Sper să avem susținători în tribune și mai ales că jucăm cu echipe tari”.

Doar pe BuzăulSportiv.ro ai video întreaga conferință organizată la sediul AJF Buzău.

În ultimii ani, Buzăul a găzduit turnee de futsal internaționale la care au luat parte formații cunoscut de pe ,,Bătrânul Continent” precum Spania, Italia, Grecia sau Belgia.

Sâmbătă, Liga a II-a la futsal, etapa a IX-a

Ora 14.30: Ceahlăul Piatra Neamț – Luceafărul Buzău

Ora 16.00: United Clinceni – Pro Tineret Sighișoara

Ora 17.30: Inter Ghero­ghieni – Odorheiu Secuiesc

Ora 19.00: Cityăus 2 Tg. Mureș – Atletic Star Sibiu

Duminică, Liga a II-a la futsal, etapa a X-a

Ora 10.00: Luceafărul Buzău – Odorheiu Secuiesc

Ora 11.30: Atletic Star Sibiu – United Clinceni

Ora 13.00: Pro Tineret Sighișoara – AS Inter Clinceni

Ora 14.30: Odorheiu Secuiesc – Ceahlăul Piatra Neamț