Primul dosar de despăgubire pentru pesta porcină, la Buzău

Buzăul intră în rândul judeţelor unde vor ajunge despăgubiri în urma extinderii virusului pestei porcine africane. Responsabilii Direcţiei Sanitar-Ve­terinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Buzău pregătesc dosarul pentru acordarea de compensaţii băneşti proprietarului gospodăriei de la Amara, comuna Balta Albă, unde zilele trecute au fost găsiţi morţi doi porci domestici, iar un al treilea a fost ucis preventiv de veterinari.

Potrivit directorului DSVSA Buzău, Marijan Milea, cel puţin pentru acesta din urmă, proprietarul urmează să fie despăgubit.

Nu acelaşi lucru se va întâmpla în cazul celorlalte trei gospodării de la Lunca-Pătârlagele, Pănătău şi Puieştii de Jos, unde sursa îmbolnivirii animalelor este vectorul uman, potrivit anchetei efectuate la faţa locului. Potrivit reprezentanţilor DSVSA Buzău, în gospodăria de la Pănătău vor fi instalaţi doi porci santinelă, şi la fel se va întâmpla săptămâna viitoare în exploataţia familială de la Puieştii de Jos. Dacă vor supravieţui 45 de zile, inspectorii sanitar-veterinari vor ridica restricţiile şi gospodarii vor avea voie să crească iarăşi porci în bătătură.

Marţi, din dispoziţia prefectului Carmen Ichim, Centrul Local de Comba­tere a Bolilor Buzău s-a întrunit în şedinţă extraordinară pentru adoptarea planului de intervenţie în cazul apariţiei noului focar de pestă porcină africană în satul Amara, comuna Balta Albă, după ce laboratorul DSVSA Prahova şi Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală Bucureşti au confirmat prezenţa virusului PPA în probele recoltate de sanitar-veterinarii buzoieni de la un porc domestic găsit mort de proprietarul unei gospodării din localitate, care deţinea trei suine.

Până la sosirea rezultatelor de laborator, un alt porc din exploataţie a murit în cursul zilei de luni, iar echipa DSVSA Buzău ­tri­misă la faţa locului a decis sacrificarea preventivă a celui de-al treilea, în cazul acestuia urmând să fie stabilită valoarea despăgubirii ce va fi acordată proprietarului.

Prima măsură luată, a fost dezinfecţia temeinică, atât în perimetrul focarului, cât şi în curţile şi locuinţele învecinate. În zona focarului au fost instalate două dezinfectoare rutiere şi pietonale şi, de asemenea, locuitorii din apropiere şi-au amenajat propriile filtre la intrările în gospodării (covoraşe sau mici gropi umplute cu paie îmbibate în substanţe dezinfectante).

De asemenea, au fost instituite zone de protecţie şi supraveghere pe 3, respectiv 10 km în jurul focarului, principalele măsuri în aceste zone constând în realizarea recensământului tuturor suinelor, informarea/avertizarea locuitorilor, patrularea de către forţe ale Poliţiei şi Jandarmeriei pentru depistarea eventualelor transporturi ilegale de suine, carne şi subproduse din carne de porc.

Conducerea DSVSA Buzău va monitoriza permanent situaţia focarului din satul Amara şi spune că, în lipsa altor suspiciuni de infestare cu pestă porcină africană, nu se impune ­sa­crificarea preventivă a porcilor din gospodăriile învecinate.

În sudul României, pesta porcină africană nu are leac, iar sfârşitul războiului total pe care autorităţile îl poartă de aproape o jumătate de an împotriva PPA e departe de a se încheia. Comisia Europeană a decis să înceapă un audit de urgenţă în România, chiar în această lună, pentru a evalua situaţia epidemiei de pestă porcină africană (PPA).

În judeţele din sud-estul ţării, omul a fost vectorul care a răspândit virusul PPA. Adus peste Dunăre de porcii mistreţi veniţi din Ucraina, ajutat de indolenţa şi nepăsarea autorităţilor şi a populaţiei, virusul a declanşat o epidemie care a dus la sacrificarea a sute de mii porci în judeţele Tulcea şi Brăila. Cu filtre cu program de 8 ore şi mistreţi lăsaţi să hoinărească nemonitorizaţi, virusul a ajuns şi în Ialomiţa, iar marţi, tocmai a fost anunţat un focar în Teleorman. Din cele 8.138 de gospodării afectate de PPA în România, iar 7.404 au primit deja despăgubiri de la stat. Cu banii pentru fermele decimate de virus, factura de până acum a epidemiei depăşeşte 12 milioane de euro.

În nord-vestul ţării – judeţele Satu Mare, Bihor, Sălaj – lucrurile stau cu totul şi cu totul altfel, cele 35 de focare de pestă porcină înregistrate cu trei-patru luni în urmă, fiind, cu doar câteva excepţii, stinse.

La data de 10 octombrie, PPA evolua în 246 de localităţi din 13 judeţe, cu un număr de 998 de focare (dintre care 15 în exploataţii comerciale) şi 90 de cazuri la mistreţi, în total fiind eliminaţi 348.691 de porci afectaţi de boală, conform ANSVSA. Au fost stinse până la acea dată cinci focare în judeţul Satu-Mare, iar unitatea de procesare a cărnii Carniprod din judeţul Tulcea şi-a reluat activitatea în 14 august 2018. De asemenea, nu au mai fost înregistrate noi focare de boală în judeţele Satu-Mare (din data de 31.08.2018) şi Bihor (din data de 08.08.2018).